Pe cine sa admir?
Cu greu s-ar putea născoci o întrebare mai grea… Și asta dintr-un motiv elementar: admirația e legată de noțiuni prin definiție relative, deci discutabile: frumos, bun, curajos. Chiar calități aparent cuantificabile, cum ar fi inteligența (avem teste IQ, nu?) sau cultura (număr de cărți citite, număr de concerte simfonice cunoscute – sau similar) rămân mult în afara unui consens universal. Să luăm de pildă chiar inteligența.
Ce folos că există teste IQ, de vreme ce covârșitoarea majoritate a oamenilor – inclusiv celebri – nu s-au supus la așa ceva sau, dacă au făcut-o, habar n-avem de rezultate, iar când mai aflăm câte unul e sub beneficiu de inventar, că apare într-un tabloid? Pe urmă, știm cu toții că una e să fii inteligent, alta – deștept, șmecher, viclean, inspirat etc.
Expresia “băieții deștepți” a căpătat de mult exclusiv un sens peiorativ. Dar e mai mult decât atât. Ne place ori nu, este limpede că inteligența – chiar în definiția ei cea mai riguroasă – poate fi sectorială. Unui matematician de geniu se întâmplă să priceapă poanta unui banc; un literat de excepție poate fi incapabil să înțeleagă demonstrația Teoremei lui Thales.
Toate cele de mai sus – și multe altele – au dus inexorabil, în societatea contemporană (nu doar cea românească!) la tendința, în special a tinerilor, de a-și îndrepta admirația spre singura calitate care pare 100% cuantificabilă: averea. Nu succesul – căci și acesta e extrem de nuanțat și de relativ – ci pur și simplu averea.
Banii. Posesiunile. Un milion de euro e un milion de euro, n-ai ce interpreta la el. Sigur, în timp, valoarea lui scade sau crește, dar absolut întotdeauna un milion va fi de 100 de ori 10.000! Fix. Iată reperul nesubiectiv, iată scara de valori limpede! Numai că una este definirea reperului și alta – alegerea lui. “Pe cine să admir?” are, paradoxal, un răspuns dezarmant de simplu: pe cine crezi că te reprezintă cel mai bine.
Pe tine și aspirațiile tale. Ceea ce înseamnă, evident, că – înainte de această întrebare – trebuie răspuns la alta, și anume: Cam ce-aș vrea eu să se întâmple cu mine, cu viața mea? Să am cât mai mulți bani. Foarte bine, străduiește-te să-i obții, firește, pe căi cât mai cinsitite.
E un obiectiv ca oricare altul. Și atunci, da, e normal să admiri oamenii cu bani obținuți în mod legal. Să fiu cât mai sănătos. Foarte bine, vezi-ți de sănătate, mergi la sală, controlează-ți dieta, fă-ți analize regulate și admiră-i pe cei care la 70 de ani arată ca Jane Fonda. Să duc o viață cât mai liniștită.
Foarte bine, găsește-ți un loc și un job cât mai departe de stres, grădinărește, fă drumeții montane și admiră-i pe cei care chiar și-au găsit așa sensul vieții. Să știu cât mai multe despre lume. Foarte bine, citește, ascultă, privește, interesează-te, dacă poți – călătorește, oricum intră în cât mai multe muzee și admiră-i pe enciclopediști. Pe cine să admir? Pe cel care este așa cum aș vrea eu să fiu. Exact atât de simplu este! sursa foto
