Cât contează pentru cititor celebritatea scriitorului? E ceva care îți dă o oarecare siguranță că ai de-a face cu ceva de calitate? în cazul unei posibile achiziții, dacă scriitorul e celebru – fie clasic, fie la modă – dai banii mai ușor, mai cu inima împăcată? Evident, vorbesc despre celebritatea propriu-zisă, consacrată de un mare număr de oameni, pentru că mai există și ceea ce s-ar putea numi celebritatea privată: am mai citit și alte cărți ale acestui autor și mi-au plăcut, caz în care nu mai are nicio importanță ce crede despre el restul lumii.

Dar prima dată când dai de un autor tot trebuie să te bazezi pe ce-au zis alții. E ca-n bancul cu tipul care inventase un automat de bărbierit: o cutie cu o gaură în care îți bagi fața și un set de lame te rade perfect. Bine, zice uimit omul de la OSIM căruia i se prezenta proiectul, dar fiecare are o configurație particulară a feței! La care inventatorul răspunde: Prima dată… Am trăit toate tipurile de experiențe posibile. Am descoperit pe cont propriu scriitori sclipitori despre care nu citisem nimic și nu-mi spusese nimeni nimic. Kurt Vonnegut, de pildă.

Scriitori despre care mi-a pomenit un singur prieten, și care au intrat imediat în playlist-ul meu, confirmați prin toate cărțile ulterioare. Adrian Lustig, de pildă. Scriitori despre care am învățat la școală și care m-au marcat pe viață. Mihai Eminescu, de pildă. Scriitori despre care am învățat la școală și care nu m-au impresionat. Mihail Sadoveanu, de pildă. Giganți ai literaturii universale care m-au lăsat indiferent. Nu dau exemple, ca să nu vă șochez. Scriitori pe care i-am descoperit întâi prin articole și abia apoi prin cărți: Geo Bogza, Radu Cosașu, Fănuș Neagu.

Scriitori foarte la modă la un moment dat și care au devenit „ai mei” independent de modă, dovadă că am continuat să-i iubesc mult timp după ce aceasta a trecut. Petru Popescu, de pildă. Scriitori foarte la modă la un moment dat pe care i-am citit că erau la modă, dar i-am abandonat repede. Paulo Coelho, de pildă, al cărui Alchimist e de nivelul Micului Prinț, dar celelate cărți care mi-au căzut în mână nu m-au mai convins. Și așa mai departe. Celebritatea însă nu înseamnă numai numărul mare de cititori entuziaști și de cronicari generoși în superlative. Celebritatea poate fi adusă și de un mare premiu literar, indiferent de tirajul cărților și de tonul analizelor literare.

O confirmare oficială, o notă de prestigiu. Premiul Nobel. în 1973, Patrick White a luat Premiul Nobel și în anul următor – remarcabil! – Editura Univers i-a publicat romanul Bila vrăjită, care m-a năucit. în sensul că n-am înțeles nimic din ea și din motivul pentru care ar fi luat vreun premiu oarecare. Părerea mea, desigur! Să tragem linie. Celebritatea scriitorului – și, în unele cazuri, celebritatea cărții în sine, care o poate eclipsa pe cea a autorului – contează foarte mult pentru că sporește considerabil șansele să auzi despre el și să ajungi la el. Toate topurile din lume de tipul „Cel mai bun roman” „Cel mai bun film” sau „Cel mai bun taragotist” sunt ridicole, pentru că de fapt ar trebui să se intituleze „Cel mai bun roman pe care l-am citit”. Precizare valabilă și pentru public, și pentru critică.

Niciun critic din lume nu a citit toate cărțile care s-au publicat în toată lumea! Celebritatea e condiția necesară și suficientă pentru ca un autor să fie luat în calcul. Dar cum se obține celebritatea? Prin talent și prin marketing. în ce proporții? De la caz la caz… sursa foto

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCe ramane cand ramane ceva
Articolul următorA fi sau a nu fi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here