Una dintre cele mai fascinante teme de discuție este relația dintre religie și știință. Aproape orice om pe care l-am chestiona în această problemă ar aprecia că există o contradicție de fond, antagonică, între cele două mari domenii ale spiritului – al treilea fiind arta, care, după puterile sale, încearcă să țină la un loc religia și știința, cu ceva mai multă aplecare spre prima. Cum să nu fie o luptă pe viață și pe moarte – expresia trebuie luată la modul propriu, întrucât e vorba și despre ceea ce se întâmplă după moarte – între ceea ce spun oamenii bisericii și ceea ce afirmă cercetătorii?

Cum să nu se opună unul altuia creaționismul și evoluționismul? Ori omul e făcut de mâna lui Dumnezeu, din lut, ori se trage, dimpreună cu toate celelalte viețuitoare, din ameobă. Vechiul Testament nu spune nimic despre nicio ameobă. Manualele de științe naturale nu suflă o vorbă despre Adam.

Cu toate acestea, de la facerea lumii până în prezent, doar în ultimele patru-cinci secole știința și religia au fost puse să se războiască. La 17 februarie 1600, Giordano Bruno este ars pe rug la Roma pentru că în șase ani de detenție, în care fusese supus la nenumărate interogatorii, refuzase să-și abjure convingerile, iar 33 de ani după el Galileo Galilei este constrâns s-o facă. Patru veacuri mai târziu, Papa Ioan-Paul II și-a exprimat "profunda durere", regretând eroarea comisă prin condamnarea la moarte a lui Giordano Bruno, și tot el a pus să i se ridice statuie lui Galilei în cetatea Vaticanului!

Cât despre Teoria evoluției speciilor, a lui Charles Darwin, a spus cu explicabilă prudență că „sunt acolo lucruri interesante”. De altfel, Darwin era un bun creștin și a fost frământat de ideea că ar putea comite o blasfemie prin ceea ce susține! Cu toate acestea, se pare că schisma a fost provocată mai degrabă de orgoliul științei de a se rupe de credință decât invers – și asta o spune nu un telog sau un preot, ci un om mare de știință român, prea puțin cunoscut în țara lui – ce noutate! – dar notoriu în comunitatea științifică internațională: Basarab Nicolescu.

De la domnia-sa am aflat și despre rejudecarea procesului lui Galilei, în cetatea Vaticanului, în prezența a numeroși oameni de știință și teologi, cărora li s-au pus la dispoziție documentele originale, conform cărora principala problemă nu era – așa cum credeam cu toții – teoria heliocentristă a savantului, ci faptul că, sigur de adevărul lui privind atomii, a refuzat să reformuleze acceptând că este, un adevăr posibil, și nu absolut, ceea ce biserica nu putea trece cu vederea.

De altfel, „procurorul” din acel proces îi era bun prieten! Astăzi, în mai toată lumea, inclusiv în România (așa, mai timid…), se fac lăudabile eforturi, de ambele părți, pentru a reface cât mai strâns legăturile firești dintre religie și știință.

După cum tot în anii din urmă e tot mai curajos și mai încărcat de speranță dialogul inter-confesional, atât în interiorul religiei creștine, regretabil scindate în atâtea culte și culturi, cât și între marile religii ale lumii.

Cu puțin noroc, dacă nu noi, dacă nici copiii noștri, măcar copiii copiilor noștri ar putea trăi într-o atmosferă de ecumenism generalizat. Doamne-ajută! sursa foto

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCu sau fara palnie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here