Când Bill Gates, în urmă cu niște ani, a anunțat că-și va dona 80% din avere, suspicioșii au presupus că e o strategie de imagine. Dar strălucitul creator al Microsoft s-a ținut de cuvânt și s-a pus pe treabă. Numai că nu aruncând banii pe fereastră sau picurându-i la colțuri de stradă – cum poate speraseră unii – ci în mod inteligent, controlat, prin intermediul unor fundații de caritate, astfel încât să știe foarte bine cât, cui și mai ales de ce i-a dat. Copii defavorizați, dar și copii superdotați.

La destul de scurtă vreme, și numărul 2 mondial din acel moment în Topul Forbes, Warren Buffet, a declarat că va face cadou tot 80 de procente din ceea ce are – și anume prin fundațiile lui Gates! Gluma se-ngroșa, părea să devină un trend.

Nici nu era glumă, dar nici trend n-a devenit… De la numărul 3 în jos n-au mai venit ecouri. între timp însă s-au petrecut două lucruri. în România a apărut un discurs în termenii „Mi se pare normal și creștinesc să întorc societății o parte din ce am primit de la ea”. Nici asta n-a ajuns chiar o modă, dar putem spune că există oameni de afaceri români care fac acte de caritate reale, adică departe de lumina reflectoarelor, în anonimat, conform perceptului christic „Când dai de pomană, să nu știe stânga ce face dreapta”.

în al doilea rând – lucru care, la nivel mondial, a trecut destul de puțin comentat (iar pe la noi nici nu s-a prea auzit) – la Forumul Economic Mondial de la Davos, în 2008, același Bill Gates a lansat teza Capitalismului Creativ. în esență, este vorba despre un capitalism care nu-și neagă niciuna dintre trăsăturile sale consacrate, ci doar le adaugă una – nu poți ajunge oricât de departe dacă nu se ține nimeni după tine. Cu alte cuvinte, spune Gates, filantropia, preocuparea de a-i ajuta pe alții, nu înseamnă doar un gest frumos, ci și eficient. îi ajuți ca să te ajute.

Un (fost) om de afaceri român spunea că, după ce ai depășit primul milion de euro, nu prea mai contează câți bani ai. Exagera, desigur, dar ceva-ceva este adevărat în aserțiunea lui. Limita poate nu este un milion, dar sigur e mai mică de o sută de milioane. La urma urmei, câți bani poți să cheltuiești într-o viață, după ce ți-ai făcut toate plăcerile și capriciile?

Trecerea de la material la spiritual, de la acumulare la mecenat, de la a avea la a fi, nu este (doar) o obligație morală, o necesară completare a personalității, o închegare a scării de valori, și cu siguranță nu este o miză de imagine – ci mult mai mult.

Este nivelul următor de dezvoltare. Atât a individului, cât și a societății.

Nu se va întâmpla peste noapte, firește. Dar se va-ntâmpla.

Căci altfel suntem blocați. Nu mai avem încotro merge.

sursa foto

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentNevoia de idoli
Articolul următorUn cantec cat o paradigma

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here