Pe 28 octombrie 1492, Cristofor Columb pleca spre America. Nu că ar fi știut asta, căci convingerea lui era că pleacă spre India. Esențial, însă, este faptul că se baza pe convingerea că Pământul este rotund și că, mergând spre vest, va ajunge-n est, mai repede și mai simplu decât pe rutele terestre în sens invers, căci transportul pe mare era atunci, ca și-acum, cel mai ieftin dintre toate. Nu greșise nicicum. Nu e vina lui că, între Spania și India se mai află un ditamai continentul, despre care europenii (inclusiv Columb) habar n-aveau.

Dacă nu se-mpiedica de el, ajungea unde spunea c-o să ajungă. Oricum, după ce-a descoperit America (pe care, în paranteză fie spus, nici nu s-a gândit s-o boteze cumva, numele fiindu-i pus ceva mai târziu, pe sistemul „nu contează cine a descoperit-o, ci cine a descris-o”), la întoarcere toată lumea a ridicat din umeri: „Ce să zic! Păi, dacă era acolo, cum să nu fi dat peste ea! Care-i meritul să descoperi ceva care există?” Firește, aceeași întrebare s-ar putea pune și despre structura atomului… Enervat, Columb i-a provocat pe unii dintre criticii lui să facă un ou să stea vertical, ceea ce ei, firește, n-au putut. Dar el, da, pur și simplu spărgându-i vârful. în acest „pur și simplu” stă o mare parte din greutatea lumii și din forța progresului. „A!, așa știam și noi…”, au ricanat adversarii. Nu, nu știau. Dacă ar fi știut, ar fi făcut-o. „A!, așa știam și noi…”, vor fi spus cu 18 secole în urmă frigienii, când Alexandru Macedon – la doar 23 de ani! – a tranșat, la propriu și la figurat, nodul gordian. Nimeni nu putea desface nodul. Vai, vai, vai! Alexandru l-a tăiat cu sabia. A zis cineva „fără sabie”? A zis cineva „fără să spargi oul?” Provocarea nu era să rezolvi problema? Tocmai în alegerea mijloacelor stă diferența dintre gândirea inerțială, prizonieră a șabloanelor – și cea revoluționară, sclipitoare, inovativă.

în paranteză fie spus, în zilele noastre tipul acesta de caraghioasă condiționare a reușitei a dat naștere unui banc delicios: Un tip se prezintă la directorul circului și-l anunță că poate sări de la 30 de metri într-o sticlă. Uimit, directorul îi cere o demosntrație. Omul pune jos o sticlă de un litru, bagă-n ea o pâlnie, se suie la 30 m, sare, intră prin pâlnie și, de-acolo din sticlă, întreabă: „Ei?” La care directorul se-ntoarce și pleacă dând dezamăgit din mână: „Cu pâlnie…” Cu pâlnie, cu sabie, cu zdrobire, da.

Ceea ce contează este dacă poți să duci ceva la bun sfârșit – și nu metoda aleasă. Câtă vreme e morală și legală, mă grăbesc să adaug, deși știu prea bine că medicina, de pildă, n-ar fi ajuns unde a ajuns dacă nu s-ar fi încălcat din când în când ambele percepte. Nu vă lăsați gândirea îngrădită, înrobită sub tirania lui „Așa se face”, „Se știe că” sau „Este evident că”. Nimic nu e evident. Totul este de confirmat, verificat, contrazis. Și, mai ales, totul rămâne de inventat, inovat, descoperit. Spre vest sau spre est. Pe mare ori pe uscat. Ori prin aer. Succes! Gândiți-vă la Columb! sursa foto

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentCe ramane cand ramane ceva
Articolul următorA fi sau a nu fi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here