Cum dă colțul ierbii, românul iese la grătar. Uneori și mai devreme. Un pretext de regăsire a naturii sau un scop în sine? Greu de spus. Fapt e că puțini conaționali ies la iarbă verde cu mâncare la pachet sau fără mâncare.

Din martie și până-n octombrie, văile, tăpșanele și chiar pădurile patriei fumegă vesel. A ști să faci un grătar e o probă de bărbăție. Până nu de mult, combustibilul era asigurat in situ: o nu foarte lungă preumblare pe lizieră oferea suficiente crengi uscate pentru un foc sănătos.

De când toate benzinăriile vând saci cu lemne și cărbuni – ca și gheață, de altfel – nici măcar efortul ăsta nu mai trebuie făcut. Așa încât singurul efortul este acela de-a găsi un loc de picnic.

Dar și aici s-au simplificat lucrurile, de când autoritățile locale au amenajat spații speciale, în unele dintre ele asigurând chiar și logistica necesară – adică grătarul. Sunt multe locurile cu adevărate baterii de grătare, frumos aliniate, care așteaptă turiștii de-o zi.

Zi care începe pe la 11-12 și se prelungește până se lungesc umbrele. Ei, nu, oamenii nu se mulțumesc să pună carnea pe grătar și după aceea s-o înfulece, de cele mai multe ori au la ei o minge, rachete de badminton sau fac foarte mici excursii, mai ales dacă e și un râu prin preajmă, să sari din piatră-n piatră verificând dacă berea s-a răcit suficient.

La americani e puțin diferit. Se cheamă barbecue, prescurtat barbeQ, cuvânt provenit din limba băștinașilor Taíno din zona Caribbeană și Timucua din Florida, și nu se petrece pe munți și pe văi, ci în curtea proprie – iar scopul principal e socializarea.

Aici, bărbații sunt responsabili nu numai cu simbolicul talent de-a face focul, ci și cu gătitul în sine. Sunt nenumărate stiluri și rețete, iar instrumentarul e pe potrivă – o întreagă industrie e clădită pe barbecue și ce fel de grătar și ustensile ai e aproape la fel de important ca marca și modelul mașinii.

Oricum, grătarul nord-american e ceva care rimează cu pajiștea casei, limuzina parcată pe alee sau odihnindu-se în garajul cu ușă telecomandată, casa nu foarte solidă, dar foarte arătoasă, o droaie de copii și adulți bronzați discutând politica mondială și fluctuațiile acțiunilor la bursă. Cum spuneam, puțin diferit față de noi. Interesant e însă altceva. Hai că America e departe – dar s-ar zice că niciunul dintre vecinii noștri nu s-a gândit să-ntindă pătura și să pună grătarul pe iarbă.

Am trecut, vara, prin Bulgaria, Serbia, Slovenia, Croația, Grecia, Turcia și peste tot am excalamat cu invidie „Mamă! Câte locuri de picnic au ăștia!” Numai că nu le folosesc. Bine, Bulgaria e un caz-limită, am fost acolo de peste zece ori, în toate direcțiile, și tot nu ne-am lămurit dacă e locuită sau nu, mergi zeci de kilometri fără să vezi un om viu. Să nu știe oare restul lumii ce frumos e să stai întins pe-o pajiște și să mănânci în parfum de grătar și adieri de manele? Iată un subiect care ar merita un studiu aprofundat. sursa foto

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentReconstituirea
Articolul următorUn exemplu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here