în „Groapa”, Eugen Barbu e categoric: „Barba nerasă e jegul bărbatului”. Astăzi, când mulți bărbați își cultivă „barbă de-o zi”, de două, de trei etc. și au apărut chiar și aparate de ras dedicate, afirmația scriitorului ar stârni multe indignări și proteste. Inevitabil, părerile și tendințele evoluează, chiar și în ceea ce privește arbitrajul eleganței. Paralel și-n strânsă legătură, evoluează și tehnica. Pe vremea copilăriei mele, se foloseau încă aparatele de ras cu lamă detașabilă.

Tata îl avea pe-al lui, chiar unul „de firmă”, cum am spune azi. Atât ritualul bărbieritului, cât și cel al înlocuirii lamei îmi captau interesul – ca tot ceea ce era „periculos”. Și bărbătesc, firește. De la o vreme, am căpătat curajul – și acordul oficial – să efectuez eu manevra. Mergeam deja singur la cumpărături, așa că răspundeam de întreaga operațiune, știam ce pachețel de lame să cer, cum se scot din el și apoi, fiecare, din dublul înveliș de hârtie, cum se desface aparatul, se aruncă lama uzată, se pune cea nouă și se închide aparatul de ras. Dar lamele nu foloseau doar pentru bărbierit.

Aveam nevoie de ele pentru ascuțit creioane – ascuțitorile erau de regulă proaste – și pentru curățat banca de lemn de la școală. Odată, am luat lama din aparatul tatei, înlocuind-o firește cu una nouă, pentru că mi se părea mai logic să folosesc una parțial uzată.

Dar tata a băgat de seamă și m-a certat. Nu-nțelegeam de ce, până când, bosumflat, mi-a mărturisit: „Se dă pe barba mea!” Susținea, așadar, că lama se obișnuiește cu barba lui – sau, mai degrabă, el se obișnuia cu lama. Fascinant. Atunci am ridicat din umeri, convins că e un moft.

Patruzeci de ani mai târziu, îl înțeleg perfect. Azi, când acele aparate de ras au fost înlocuite de mult, mai întâi cu cele „de unică folosință” (în fapt, rezistând o săptămână sau mai mult), pe urmă cu cele de folosință îndelungată, cu două sau trei lamele, la care se înlocuiește capul cu totul, și – în același timp – de aparatele electrice, dar în frizerii încă se mai folosește arhaicul brici – evoluat și el, ce-i drept -, astăzi am înțeles de mult două lucruri esențiale legate de ritualul rasului (care între timp și-a pierdut și exclusivitatea de sex!): – că nu tehnica este cea care contează, nu aparatul folosit, nici măcar marca lui, ci rezultatul: cât îți e de la îndemnână soluția, cât de repede și cât de bine te bărbierești, felul în care te simți în timp ce și după ce, felul în care arăți, felul în care se uită la tine cei din jur; – că poți avea barbă până la brâu, mustăți d’Artagnan, bărbuță olandeză, cioc, barbă uniform nerasă de câteva zile sau să fii ras „la sânge” – esențial este un singur lucru: cum îți vine. Dacă arăți bine sau rău.

Nu uitați: Rossini n-a scris o operă având în centru un bucătar ori un croitor, ci un bărbier. Fiecare dintre noi poate fi la fel de interesant ca Figaro! by Tudor Călin Zarojanu sursa foto

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentReconstituirea
Articolul următorUn exemplu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here