Pe 27 septembrie 2014, Google a împlinit 16 ani. Cum, cum!? Ai vrut probabil să spui 76! Sau 56. Sau măcar 36. Nu, doar 16. Șaisprezece ani. Vârsta la care, în Statele Unite, îți poți lua carnet de conducere auto. Neverosimil, nu-i așa? în 1998 încă nu apăruse moneda unică europeană euro, în România nu avuseseră loc ultimele două mineriade, cu Bătălia de la Costești și Pacea de la Cozia, Bill Clinton nu fusese acuzat de sperjur, nu avusese loc războiul din Iugoslavia, iar în Rusia era încă președinte Boris Elțîn – asta ca să amintim doar câteva evenimente din anul următor. Și câte mai urmau să vină, până azi. De atunci și până acum pare să fi trecut o mie de ani!

Ne-am putea oare imagina o lume fără Google, fără posibilitatea de a afla rapid orice? Cu câțiva ani înainte cineva care călătorise în State povestea șocul avut în fața sistemului informatic al unei mari biblioteci. A fost invitat să pună o întrebare. „Câte volume Eminescu aveți?”, a întrebat, și mașina a răspuns instantaneu: „17. Mai doriți ceva?” – „Câte conțin Luceafărul?”. „16. Mai doriți ceva?” – „Câte sunt în română?” – „Trei. Mai doriți ceva?”. La care omul a șoptit copleșit: „Da, vreau acasă!”. Acum, casa e peste tot. Sigur, fiind doar 16 ani la mijloc, e inutil să ne întrebăm cum era înainte de Google. Știm, am trăit.

Dar după acești 16 ani, ne-am mai putea întoarce oare acolo unde documentarea pentru un nume putea să însemne de la minute – dacă ai o enciclopedie la îndemână și dacă numele e celebru – la zile sau chiar săptâmâni, în loc de „Aproximativ 200.000.000 (de) rezultate (0,35 secunde)”? Am dat căutare la întâmplare, după „Frances”. Două sute de milioane de link-uri găsite într-o treime de secundă… Două sute de milioane de locuri unde poți găsi informații utile legate de un singur cuvânt… Să amintim măcar acum, de ziua lui, că Google Inc. a fost fondată în 1998 de către doi doctoranzi de la Universitatea Stanford, Larry Page și Sergey Brin, și are o bază de date despre peste 8 miliarde de site-uri web. Compania a pornit cu o investiție de 100.000 de dolari care a venit din partea unuia dintre cofondatorii companiei Sun Microsystems, Andy Bechtolsheim, care considera că un motor de căutare pe Internet poate revoluționa lumea. Și așa a fost! Numele „Google” este un joc de cuvinte de la googol, neologism englez pus în circulație de către americanul Milton Sirotta în anul 1938, prin care acesta desemna numărul uriaș format dintr-un 1 urmat de 100 de zerouri (10100).

Deci, cumva, s-a repetat istoria cu numele Beatles, deformare de la beetle, gândăcel, cărăbuș. Azi, Google are și motoare de căutare pentru imagini, cărți, bloguri, grupuri de știri și directoare web, plus extrem de utilul Google Earth, cu toate variantele sale: Street View, Sky, Maps. în 2012, a lansat site-ul EndangeredLanguages.com, destinat conservării limbilor pe cale de dispariție. Intitulat „proiectul limbilor în pericol”, acesta ia în considerare peste 3.000 de limbi și dialecte pentru care s-au creat înregistrări audio de înaltă fidelitate. La sfârșitul anului 2007, Google a fost cotat drept cea mai puternică marcă globală, după criteriul valorii: 86.057 milioane dolari SUA, dar și în clasamentul preferințelor publicului. sursa foto

DISTRIBUIȚI
Articolul următorDespre caracter

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here