A fi profesor este una dintre cele mai onorante meserii din lume. A nu te da profesor este unul dintre cele mai remarcabile merite. Asta prin contrast, pentru că majoritatea oamenilor se dau.
Doar câteva lucruri au fost mai des și mai apăsat invocate în România postdecembristă decât normalitatea. Toată lumea spune că vrea normalitate. E drept, însă, că aceasta n-a fost niciodată definită public, printr-o definiție la care să subscriem cu toții. E ușor de bănuit că, pentru cei care au măcar o musculiță pe căciulă, normalitatea înseamnă legi mai blânde, în vreme ce aceia care au fost victimele unui furt sau, Doamne ferește, mai rău, își doresc o normalitate cu o legislație mult mai aspră, care să taie a priori atracția unora pentru infracționalitate.
O butadă celebră susține că prin cultură generală se înțelege ceea ce rămâne după ceea ce ai uitat tot ceea ce ai învățat. Ca să nu rămână un simplu joc de cuvinte, un sofism provocator și ostentativ, ideea ar trebui nuanțată: ceea ce rămâne după ceea ce ai uitat tot ceea ce ai învățat cu dinadinsul. După ce se evaporă obligativitățile, schemele, regulile, sintezele pentru bacalaureat, citatele și referințele culturale care dau bine în conversație - și se decantează, în sufletul și în mintea ta, ceea ce ai înțeles cu adevărat, ceea ce te-a emoționat cu adevărat, ceea ce iubești cu adevărat, ceea ce știi cu adevărat - și nu pentru că e bine să știi.
Provocator titlu, recunoașteți! Și, nu, nu mă refer la bogăția sufletească, la cea a minții ori la averea culturală. Mă refer chiar la bani. La valorile materiale. Adevărul e că sunt lucruri care nu se spun. Chiar dacă le gândești. Iar motivul e simplu: ca să nu riști să fii luat în șuturi.
Horribile dictu? Este alcoolul un rău în sine? Trebuie el evitat la maximum? "Caracterul omului se cunoaște la băutură și la jocul de cărți, susține o zicală mai veche, comițând o dublă nedreptate, căci și bridge-ul e joc de cărți, nu numai pokerul. De altfel, n-am auzit să se fi întâmplat lucruri reprobabile la campionatele de poker.
Paul Newman

Cool

Ultimii ani au însemnat, între multe altele, un import masiv de termeni anglosaxoni în vorbirea românilor. Nu mă refer aici la argoul unei profesii sau alta, unde problemele se pun în mod diferit, inclusiv în cazul limbajului care a fost simpatic denumit afacereza, ci la obiceiurile lingvistice răspândite la nivelul unui public foarte larg.
Din ploaia de sondaje și statistici care ne inundă zi de zi, ceas de ceas și în proporție de masă lipsesc totuși unele destul de interesante. Bunăoară, audiovizualul e obsedat de ratinguri, dar nimeni nu pare să-și pună problema dacă un televizor deschis înseamnă că se uită cineva la el și dacă îi place ce vede. N-ar fi oare mult mai interesantă cifra revizionărilor? Sau cea a fidelității? Dacă la același televizor este urmărită de mai multe ori aceeași emisiune, eventual și în reluare - asta, da, chiar ar spune ceva.
Doamne ferește! Iuliu Maniu, Brătienii, Corneliu Coposu și atâtea alte nume mari ale poporului român au fost oameni politici, ar însemna să le impietăm amintirea - după ce destul le-a fost impietată viața...

SA FIM SOCIALI

ARTICOLE POPULARE

RECOMANDARI EDITORIALE