Un exemplu

E greu să compari cu altceva sau cu altcineva ceea ce a făcut Constantin Brâncoveanu cu trei secole în urmă. Şi, ca să fim sinceri, e şi greu de înţeles, pentru că niciunul dintre noi nu simte că s-ar putea ridica la înălţimea unui asemenea sacrificiu. Constantin Brâncoveanu, nepot al lui Șerban Cantacuzino, a fost domnul Țării Românești între 1688 și 1714, una din cele mai îndelungate domnii din istoria principatelor române. Sub conducerea lui, ţara a cunoscut o lungă perioadă de pace şi de înflorire culturală.

A lăsat ca moştenire multe biserici ctitorite și un stil arhitectural care-i poartă numele. Cu înţelepciune şi diplomaţie, a câştigat bunăvoința turcilor, plătind regulat dările. În acelaşi timp, având agenți și spioni în toată Europa, era informat asupra a tot ceea ce se întâmpla și informa taberele rivale asupra mișcărilor celeilalte părţi.

A jucat un rol cheie şi în Moldova, şi în Transilvania, în special prin răspândirea de tipărituri și ctitorirea de așezăminte religioase. Deși era confirmat pe viață în domnie de către turci, a avut grijă să-și asigure un refugiu faţă de aceştia. Şi totuşi, pe neaşteptate, a fost mazilit în aprilie 1714 și dus cu întreaga familie la Constantinopol, unde a fost torturat şi i s-a cerut ceva ce îi era peste putinţă: abjurarea credinţei sale.

A refuzat cu hotărâre, deşi ştia care e alternativa: a fost executat prin decapitare, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei), dar și cu sfetnicul Ianache Văcărescu, din marea familie a Văcăreştilor. Cum se mai întâmplă, la tragicul deznodământ au contribuit și intrigile propriei familii, cea a Cantacuzinilor... Aproape trei secole mai târziu, în 1992, Biserica Ortodoxă Română, ţinând cont de sacrificiul lor pentru dreapta credinţă, i-a canonizat pe cei şase sub numele de Sfinții Mucenici Brâncoveni. Aşa cum aţi remarcat, fără îndoială, Constantin Brâncoveanu a murit în aceeaşi zi a anului în care se născuse, astfel că anul acesta celebrăm şi 300 de ani de la moartea sa, şi 360 de la naştere. Trebuie spus că – măcar de data asta, măcar în acest caz cu totul excepţional – lumea spirituală românească s-a mobilizat cu adevărat şi Anul Brâncoveanu a beneficiat de atenţia pe care o merită, cu numeroase evenimente, inclusiv editarea unui superb album de artă şi organizarea mai multor expoziţii.

Sfinţii Brâncoveni au un loc cu totul special în constelaţia marilor nume ale istoriei României. Formula consacrată este „un exemplu”. Din fericire, nimeni şi în nicio împrejurare imaginabilă, azi, nu cere şi nu va cere vreunuia dintre noi să se lase ucis, împreună cu copiii săi, mai degrabă decât să-şi renege credinţa, fie ea religioasă sau de orice alt ordin. Dar exemplul are o valoare aflată deasupra întâmplărilor concrete şi dureroase. Brâncovenii sunt – sau cel puțin ar trebui să fie – pentru noi dacă nu un exemplu despre ceea ce trebuie să facem, în orice caz un exemplu despre cum trebuie să fim, să gândim, să simţim. Domnitorul era un om foarte bogat, foarte împlinit din toate punctele de vedere, aflat după 26 de ani de domnie, iubit de popor şi încă în puterea vârstei.

Gândirea „pragmatică” naşte întrebarea: N-ar fi putut şi el, acolo, să cedeze în faţa unor asemenea presiuni şi suferinţe, să „spună ca ei” ca să se salveze pe sine şi pe cei apropiaţi? Fireşte că ar fi putut, dacă viaţa ar fi contat în ochii lui – şi ai fiilor săi, şi a sfetnicului credincios – mai mult decât principiile, mai mult decât ideile, mai mult decât credinţa. Dar n-au contat. Acesta este lucrul la care trebuie să medităm – chiar dacă nimeni nu ne cere capul...  

Oameni de character

Articole similare

  • Oameni de character

    Despre caracter

    „Caracterul omului se cunoaşte la băutură şi la jocul de cărţi”, spune o vorbă mai veche. De trei ori fals. Mai întâi, asta presupune că la jocul de

  • Oameni de character

    Nu suntem pierduți

    Profesorul Solomon Marcus – o valoare naţională care ar trebui celebrată ca atare, cel mai importamt ambasador, poate din toate timpurile – şi-a rostit discursul

  • Oameni de character

    Nevoia de idoli

    Una dintre caractersticile general umane este nevoia de idoli. La vârsta copilăriei, mai ales pentru băieţi, idolii se recrutează în special dintre eroii de

  • Oameni de character

    Simona

    Am crescut cu Ilie Năstase. Nu, nu l-am cunoscut personal, dar îl ştiam la fel de bine ca pe rudele, profesorii sau prietenii mei. „Îi urmăream cariera” e mult

Comentarii (0)

Scrie un comentariu