Tunisia văzută din piscină

A venit vara și, odată cu ea, vacanţele. În ciuda crizei, numărul românilor care-şi petrec vacanţa în străinătate creşte de la an la an.

Sigur, am putea glumi întrebându-ne câţi din cei plecaţi de-acasă se mai întorc şi mai ales de ce. După cum, de data asta într-o notă serioasă, ar fi interesant de ştiut ce procent dintre români n-au fost nicăieri în ultimii ani sau oricând.

Pentru că sunt destui cei care n-au văzut niciodată marea, n-au ieşit niciodată din ţară sau chiar din localitate. Dar nu despre asta voiam să vorbim. Cu ce pleacă oamenii prin alte zări de soare pline e destul de limpede: bagaje, o brumă de bani, bilete, vauchere.

Dar cu ce se întorc? De regulă cu suveniruri – pentru sine şi pentru cei apropiaţi. Şi cu ce altceva? Orice colţ de lume este un univers complex, pe care merită să-l vezi şi apoi să-l povesteşti. Dacă ascultăm relatările celor care ajung, iată, până în Tunisia şi Egipt – ca să nu vorbim despre destinaţii şi mai exotice, şi mai îndepărtate – de multe ori fie nu auzim nimic, fie primim ceva informaţii despre condiţiile de cazare şi masă, servicii, cum era plaja, în cel mai fericit caz cum arăta hotelul. Să îndrăznesc oare să rostesc sintagma “turism cultural”? Să număr în gând câţi cunoscuţi mi-au povestit despre muzee, monumente sau istoria locurilor prin care au călcat?

Din păcate, nici nu e nevoie să merg aşa departe. Încă mai trist este faptul că rareori mi s-a spus ceva despre cum erau oamenii locurilor, cum se îmbracă şi cum vorbesc, cum arată, cum se mişcă şi cum se poartă. N-am aflat prea multe nici despre arhitectura oraşelor ori a staţiunilor, nici despre atmosferă – la propriu ori la figurat, nici despre vegetaţie sau geografie. Am înţeles – şi, când am trecut eu însumi graniţa, am putut vedea – că există turişti care nu părăsesc, pe tot timpul sejurului, localitatea respectivă, chiar dacă au venit cu maşina, iar unii nu ies măcar din zona hotelului. Cum întotdeauna, la mare, acestea au piscină, destui aleg să nici nu calce pe plajă.

E drept că, în multe cazuri, aceasta e la o distanţă respectabilă de hotel. Şi uite-aşa vii şi spui: “Am fost în Tunisia!” “Şi cum e acolo?” “Păi, aveau jacuzzi, mâncarea era cam ciudată, dar seara băgau muzică mişto la bar”. “Şi altceva?” “Altceva ce?” sursa foto  

Eu cu mine

Articole similare

  • Eu cu mine

    Miracole

    Să recunoaştem: cei mai mulţi dintre noi fie nu credem în miracole – „Nu crede în miracole!”, ne-nvaţă Murphy, „Bazează-te pe

  • Eu cu mine

    Trecutul viitor

    Ani la rând, m-am certat aproape în fiecare zi cu un foarte bun prieten. În joacă, fireşte. Certurile noastre erau provocări intelectuale reciproce, ne puneam

  • Eu cu mine

    Bucuria de a trăi

    S-a născut pe la 1541, al doilea dintr-o famile cu 12 copii. Pentru că tatăl nu i-a lăsat nicio parte din fermă, a luat drumul mării la 13 ani şi a devenit

  • Eu cu mine

    De ce nu plec la Cluj

    Ştiţi care este motivul principal pentru care nu plec mâine la Cluj? Desigur, pentru că nu m-a chemat nimeni; şi nu cunosc pe nimeni acolo; şi n-am nimic

Comentarii (0)

Scrie un comentariu