Toate-au fost la timpul lor...

...ceva exagerat, anii au trecut în zbor şi lumea le-a uitat!

 

Cât adevăr fundamental într-un cântecel jucăuş cu iz de bagatelă! Textul şi muzica semnate de Nicu Covaci şi Moni Bordeianu. Piesă intrată în repertoriul Phoenix în 1967, cu un destin premonitoriu: dacă ni se aducea aminte că orice pare exagerat ajunge să fie desuet şi apoi de-a dreptul uitat, inclusiv „pletoţi cu pantaloni strâmţi şi soioşi” şi „minijupm, foarte scurt şi strâns pe trup”, această asigurare nu avea să oprească ideile stupide cu care, câţiva ani mai târziu, Nicolae Ceauşescu se va întoarce din China şi Coreea de Nord, punând miliţienii să oprească tinerele şi tinerii pe stradă, să le scurteze părul şi să le rupă pantalonii evazaţi şi fustiţele scurte (ceea ce, în acest ultim caz, nu e limpede cum ar fi putut crea o imagine mai sobră...)

 

„O idee începe prin a fi un paradox, continuă prin a fi o banalitate şi sfârşeşte prin a fi o prejudecată”, observa şi scânteietorul Grigore Moisil, părintele informaticii româneşti, şi culmea e că o făcea cam în acelaşi timp – poate că Phoenicşii îl citiseră, cine ştie?

 

Dacă şi-ar da cineva osteneala să inventarieze lungimea rochilor şi fustelor, de pildă, de-a lungul vremii, probabil ar descoperi că, în cea mai mare parte a timpului, cea mai mare parte dintre ele au fost de lungime medie – şi asta nu (doar) din tendinţa de-a evita excesele, ci (şi) pur şi simplu din comoditate! Tot astfel, majoritatea covârşitoare a pantalonilor, de-a lungul istoriei, n-au fost nici evazaţi, nici lălâi, nici mulaţi, nici făcând valuri pe pantofi, nici stopaţi deasupra gleznelor – ci de lăţime şi lungime medie, adică... normali. În fine – deşi o statistică în acest sens ar fi mai greu de alcătuit – este foarte probabil că majoritatea ţesăturilor au fost şi sunt fie uni, fie în puţine culori, şi anume unele care nu sar în ochi.

 

Dar şi de-ar sări – care poate fi problema? În ce fel şi în ce măsură ne-ar putea afecta viaţa dacă am întâlni pe stradă o femeie îmbrăcată de sus până jos în franjuri verde fosforescent? Sau un bărbat al cărui sacou are o mânecă de altă culoare decât restul, cămaşă, cravată, pantaloni scurţi şi sandale? În ce fel şi în ce măsură ne-ar putea măcar interesa asta? Fireşte, ar fi clar că respectivii doresc să şocheze – ei, şi?

 

Consideraţii similare se pot face – şi chiar merită făcute – pentru moda din orice alt domeniu decât cel vestimentar. Unghii false, cu desene individualizate pentru fiecare deget, tatuaje inclusiv pe faţă, frizuri în formă de creastă de cocoş, maşini tunate cu imagini de flăcări, piese de mobilier trăsnite – de ce nu? Cu ce ne-ar deranja? Putem să ne amuzăm, desigur, aşa cum oricine are dreptul de a-şi picta un crocodil pe frunte, ceilalţi au dreptul de a-şi face cruce când îl văd, putem împărţi lucrurile în „de bun gust” şi „de prost gust”, deşi definirea sintagmelor este neaşteptat de complicată – dar, dincolo de aceste reacţii, orice discuţie aprofundată are o severă doză de ridicol.

Nu de alta, dar... „Toate sunt la modă-acum şi tot exagerat, timpul trece ca un fum, şi tot va fi uitat”...

Eu cu lumea

Articole similare

  • Eu cu lumea

    Despre moşteniri

    Povestea spune că un multimilionar în dolari povestea cum şi-a făcut averea: Copil sărac fiind, a găsit pe stradă un măr frumos, l-a spălat şi a reuşit

  • Eu cu lumea

    Comme sur la clôture

    Cu ani în urmă, înainte de 1990, o cunoştinţă care reuşise, în mod miraculos la aceea vreme, să facă o vizită în Statele Unite, mi-a

  • Eu cu lumea

    De ce există răul pe lume?

    De ce există suferinţă? De ce există catastrofe? Din perspectivă strict ştiinţifică e simplu: e o problemă de probabilităţi. Universul generează toate

  • Eu cu lumea

    Mai uşor cu sfaturile!

    Cam câte sfaturi primiţi pe zi? Nu-i aşa că toată lumea din jurul dv. se pricepe la aproape orice? Sfaturile pe care le primim în ropote torenţiale, în cascadă,

Comentarii (0)

Scrie un comentariu