Şi pantofii îl fac pe om

În anii 1980 lucram în Centrul de Calcul al unui minister. Femeia de serviciu de pe etaj era o persoană îndrăzneaţă, care nu prea se încurca în ierarhii şi nu numai că ne dădea sfaturi despre viaţă – asta, aşa cum aţi observat, face ORICINE – ci ne mai şi muştruluia din când în când.

Nu pe teme profesionale, orişicât, ci referitor la... bunele maniere! Astfel, într-o bună zi, fără vreo legătură cu ceva, ne-a spus brusc: „Să vă uitaţi la pantofii domnului Popescu! Întotdeauna impecabil de curaţi! Indiferent de vreme!” Evident, nu la încăţările colegului Popescu ne-am coborât noi privirile – de altfel, nici n-am fi avut cum, omul nu era de faţă –, ci la ale noastre. Niciunul dintre noi – eram patru bărbaţi în birou, femeile nu intră în discuţie – nu stăteam admirabil la acest capitol.

Aş prefera să nu intru în amănunte... Sigur, prima reacţie – întâi mentală, apoi prin (foarte) viu grai, după ieşirea triumfală a doamnei, care spusese ce avea de spus şi nu primise nici o replică – a fost să remarcăm că domnul Popescu avea maşină, se suia în ea în faţa casei şi o parca în uşa Centrului, unde să se murdărească!? În vreme ce noi ne târam până-n staţia ITB, băteam stepul acolo, în zloata iernii bucureştene şi apoi călătoream pe scara maşinii!

Ştiam însă că nu e o explicaţie suficientă... Afirmaţia – aparent prea tranşantă, exclusivistă, pretenţioasă  şi de aceea enervantă – „Domnul e domn şi-n şanţ” are partea ei de adevăr. Există indiscutabil scuze ca să ai pantofii murdari, pe vreme urâtă, pentru un timp – dar nu tot timpul! Ai călcat în baltă sau noroi, asta e, se-ntâmplă, dar – dacă tot ştii că ţi se poate întâmpla asta, ba chiar ţi se-ntâmplă zilnic – ce-ar fi dacă ai avea la serviciu, într-o cutie, o perie şi o cremă de pantofi sau, mai nou, un simplu tub terminat cu burete?

Când ajungi, te retragi discret trei minute la toaletă, îţi cureţi pantofii şi, cu ocazia asta, îţi arunci şi-o privire în oglindă, poate trebuie să dai cu pieptănul prin păr sau să-ţi îndrepţi gulerul. Şi, după aceea, o să arăţi şi tu ca lumea vreme de 8 ore (10, 12, 14... mă rog, depinde unde lucrezi şi ce post ai...) Nu-i chiar aşa greu, nu? S-o spunem deschis, fără teamă: nu există vreo scuză rezonabilă ca să-ţi petreci timpul în public – serviciu, spectacol, magazin, muzeu, oriunde – şifonat sau murdar.

Calitatea hainelor se discută, în funcţie de resursele fiecăruia – dar starea lor, nu! Iar aspectul pantofilor – al încălţărilor în general – este un criteriu-cheie. Sigur, nu poţi purta peste tot cu tine o cremă de ghete, dar – când mergi la teatru, de pildă – trebuie să faci cumva să ajungi acolo în bună stare. E o formă de respect pentru actori, pentru ceilalţi spectatori, dar şi faţă de tine însuţi. Altfel, e păcat... by Tudor Călin Zarojanu sursa foto 

Eu cu obiectele

Articole similare

  • Eu cu obiectele

    Mobilă fără durere

    Spiritualul, sclipitorul, inimitabilul Teodor Mazilu are o piesă intitulată „Mobilă şi durere”, care de altfel se joacă şi azi, în regia lui

  • Eu cu obiectele

    Reconstituirea

    În 5 ianuarie 1970, la un an şi patru luni după ce, opunându-se făţiş intrării Armatei Roşii în Cehoslovacia, Nicolae Ceauşescu îşi punea la butonieră

  • Eu cu obiectele

    Cu sau fără pâlnie

    Pe 28 octombrie 1492, Cristofor Columb pleca spre America. Nu că ar fi ştiut asta, căci convingerea lui era că pleacă spre India. Esenţial, însă, este faptul

  • Eu cu obiectele

    Căutaţi explicaţii?

    Un document excepţional a ajuns pe Internet, mai exact pe Facebook. Nu, nu este despre agenţi sub acoperire, alegeri, spionaj, război, politică. Nici despre vreo

Comentarii (0)

Scrie un comentariu