Rădăcinile civilizaţiei

Am fost de cinci ori în Grecia. Prima dată în 1995, la Atena, dar am făcut excursii cam peste tot unde se putea: la Epidaur, la Delphi, la Canalul Corint, la Templul lui Poseidon... Din capitală, patru au fost cele mai puternice impresii: că puteai traversa oraşul, cu maşina, pe „undă verde”, fără să te opreşti aproape niciodată; că puteai culege portocale din pomii de pe stradă;  că vestigii antice ies la iveală unde cu gândul nu gândeşti – vorba cuiva: „Ăştia nu pot săpa să pună un cartof, că dau de-o cetate!”; şi că, deşi foarte patrioţi, chiar naţionalişti (în toate tavernele se cânta numai muzică grecească), toţi localnicii ştiau engleza şi erau extrem de amabili cu musafirii.

De pe urma cărora trăiau şi trăiesc! Vorbesc fireşte despre impresiile neaşteptate, căci – oricât de puternice, aproape sufocante! – impresiile legate de Acropole şi celelalte monumente străvechi le aşteptam de mult... A doua oară am fost în Creta, în 2004.

Nu ne-am mulţumit nici acum cu confortul hotelului şi am bântuit prin jumătate de insulă, inclusiv la Knossos, unde, derutat, am întrebat un amfitrion: „Dar unde e celebrul labirint?”, la care omul mi-a răspuns zâmbind: „Tot palatul era Labirintul!” Următoarele trei dăţi am fost în Mykonos, Santorini şi din nou Mykonos.

Evident, cele de mai sus sunt rezumatul rezumatului. Despre fiecare dintre ocazii aş putea vorbi, cu mare plăcere, ore de-a rândul. Şi totuşi aş putea să rezum şi mai mult! Dacă mi-ar cere cineva să spun într-o singură sintagmă tot ceea ce mi se pare mai semnificativ despre Grecia, aşa cum am văzut-o eu, aş spune fără să ezit: „Cinci milenii de civilizaţie”. Mă rog, 4,8. Aproximativ.

Asta vine înainte de orice alte consideraţii, fie ele culturale, turistice, economice, politice, financiare, sociale sau de orice alt ordin. Se simt cele cinci milenii – dintre care aproape trei de democraţie! – atunci când eşti acolo, când calci pe o stradă sau o plajă, când vorbeşti cu un grec, când te uiţi în jurul tău? Categoric, da! Nu doar – sau nu în primul rând – în sensul cel mai obişnuit (adică nu aruncă gunoaie pe jos şi nu vorbesc urât), nici măcar în sensul greutăţii culturale, ci – mai ales – într-un mod foarte particular de a se raporta la spaţiu, la timp, la restul lumii, la istorie, la greutăţi, la viaţă, la tot. Grecii trăiesc într-un mod care te face să gândeşti că realizează, fiecare dintre ei, de unde vin şi cine sunt!

Din cauza acestei atitudini superioare, senine, relaxate, s-a creat impresia că ar fi leneşi.

Da, doar dacă acceptaţi că Zorba era leneş! Din cauza problemelor create de criză, s-a vorbit despre faliment naţional, insolvabilitate, despre posibila ieşire a Greciei din spaţiul euro sau chiar din UE. E o mică problemă: euro vine de la Europa; şi Europa vine din Elada! Continentul e brandul lor! Şi ca nume, şi ca societate civilizată. Sigur că Grecia de azi are multe de făcut. Ca noi, toţi, ceilalţi. Dar de aici şi până la vreo formă de excludere e cale lungă. O cale care nu va fi parcursă niciodată.

Pentru că ar însemna să ne excludem rădăcinile civilizaţiei noastre. Atâta câtă e.   sursa foto

Eu cu lumea

Articole similare

  • Eu cu lumea

    Despre moşteniri

    Povestea spune că un multimilionar în dolari povestea cum şi-a făcut averea: Copil sărac fiind, a găsit pe stradă un măr frumos, l-a spălat şi a reuşit

  • Eu cu lumea

    Toate-au fost la timpul lor...

    ...ceva exagerat, anii au trecut în zbor şi lumea le-a uitat! Cât adevăr fundamental într-un cântecel jucăuş cu iz de

  • Eu cu lumea

    Comme sur la clôture

    Cu ani în urmă, înainte de 1990, o cunoştinţă care reuşise, în mod miraculos la aceea vreme, să facă o vizită în Statele Unite, mi-a

  • Eu cu lumea

    De ce există răul pe lume?

    De ce există suferinţă? De ce există catastrofe? Din perspectivă strict ştiinţifică e simplu: e o problemă de probabilităţi. Universul generează toate

Comentarii (0)

Scrie un comentariu