Nu suntem pierduți

Profesorul Solomon Marcus – o valoare naţională care ar trebui celebrată ca atare, cel mai importamt ambasador, poate din toate timpurile – şi-a rostit discursul de recepţie ca membru titular al Academiei Române cu mare întârziere faţă de titularizarea oficială.

Explicaţia lui a fost tulburătoare: a vrut să se inspire din discursurile profesorilor lui, descoperind uimit, unul după unu, că acestea nu existau, din cauză că, la vremea lor, autorităţile comuniste interziseseră aşa ceva – fără îndoială, de teama comparaţiei cu propriile lor speech-uri…

De aceea, a explicat Solomon Marcus, “a trebuit să merg la discursurile părinţilor mei spirituali – ale bunicilor mei spirituali!” Extraordinar text al discursului rezultat, “Singurătatea matematicianului”, a fost semnalat în mai multe articole de presă şi pe bloguri, de pildă pe cel al lui Cătălin Tolontan. Or, aici, pe lângă numeroasele comentarii de genul “Da, ce mare, ce dulce, ce minunat este Solomon Marcus!”, mi-a fost dat să citesc următoarele: “Daca nu fac o confuzie grosolană, l-am văzut pe acest domn invitat la emisiunea d-lui Patapievici la TVR Cultural.

Mi s-a părut fascinant cum făcea aşa uşor legătura între matematică, ştiinţă şi spiritualitate!” Vă daţi seama despre ce vorbim? Vorbim despre un om care nu ştia cum arată profesorul, dar s-a uitat la emisiune, fie pentru că le urmăreşte pe toate, fie pentru că a fost cucerit de discuţie. În ambele cazuri, a rămas cu ceva.

Şi asta fără să ştie bine pe cine are în faţă! E o declaraţie de dragoste pentru spirit mai valoroasă decât orice eseu monografic despre academician, pentru că e spontană şi necondiţionată, nu vine din vreo obligaţie, din vreo ocupaţie, din vreo inerţie.

Cu mulţi ani în urmă am nimerit, dimineaţa (eram în perioada studenției), la televizor, pe bulgari, peste un film rusesc subtitrat în bulgară. Nu ştiam decît “Za sada”, “Nula na nula” şi “Sovieţki ţignal”, şi acelea rostite, nu scrise, aşa că n-am înţeles nici un dialog.

Dar m-a prins imediat. Era un film vechi, de război, excepţional.

Abia ultima imagine mi-a dezvăluit de ce rămăsesem lipit de ecran ca Gonzo din Muppets: un Şir de cocori… Valoarea adevărată n-are nevoie de background, de pregătire şi pre-documentare. Dacă asculţi un om inteligent şi cuceritor, n-ai nevoie să ştii că e Solomon Marcus.

Dar şi după ce afli! Sunt sigur că satisfacţia, bucuria şi emoţia acelui telespectator au fost mai mari, mai vii, mai autentice decât ale mele, de pildă, care am avut norocul ca părintele poeticii matematice, al lingvisticii matematice şi-al atâtor altor domenii să-mi fie profesor.

Artişti, oameni de cultură, membri ai elitelor, jurnalişti din atât de nedreptăţitul domeniu al culturii, dacă – în această lume nebună – vă întrebaţi uneori pentru cine Dumnezeu merită să te agiţi, să creezi, să scrii, să “Ah!, atuncea ţi se pare că pe cap îţi cade cerul!/, Unde vei găsi cuvântul ce exprimă adevărul?” – răspunsul este: pentru omul acela care nu ştia cum arată, poate nici măcar cine este Solomon Marcus, dar a fost fascinat de ceea ce spunea. El este una dintre dovezile că nu, nu suntem pierduţi.   sursa foto

Oameni de character

Articole similare

  • Oameni de character

    Despre caracter

    „Caracterul omului se cunoaşte la băutură şi la jocul de cărţi”, spune o vorbă mai veche. De trei ori fals. Mai întâi, asta presupune că la jocul de

  • Oameni de character

    Nevoia de idoli

    Una dintre caractersticile general umane este nevoia de idoli. La vârsta copilăriei, mai ales pentru băieţi, idolii se recrutează în special dintre eroii de

  • Oameni de character

    Simona

    Am crescut cu Ilie Năstase. Nu, nu l-am cunoscut personal, dar îl ştiam la fel de bine ca pe rudele, profesorii sau prietenii mei. „Îi urmăream cariera” e mult

  • Oameni de character

    A fi celebru

    Cât contează pentru cititor celebritatea scriitorului? E ceva care îţi dă o oarecare siguranţă că ai de-a face cu ceva de calitate? În cazul unei posibile

Comentarii (1)

Popescu  23.07.2015

Interesant articol

Scrie un comentariu