Next Level

Când Bill Gates, în urmă cu nişte ani, a anunţat că-şi va dona 80% din avere, suspicioşii au presupus că e o strategie de imagine. Dar strălucitul creator al Microsoft s-a ţinut de cuvânt şi s-a pus pe treabă. Numai că nu aruncând banii pe fereastră sau picurându-i la colţuri de stradă – cum poate speraseră unii – ci în mod inteligent, controlat, prin intermediul unor fundaţii de caritate, astfel încât să ştie foarte bine cât, cui şi mai ales de ce i-a dat. Copii defavorizaţi, dar şi copii superdotaţi.

La destul de scurtă vreme, şi numărul 2 mondial din acel moment în Topul Forbes, Warren Buffet, a declarat că va face cadou tot 80 de procente din ceea ce are – şi anume prin fundaţiile lui Gates! Gluma se-ngroşa, părea să devină un trend.

Nici nu era glumă, dar nici trend n-a devenit... De la numărul 3 în jos n-au mai venit ecouri. Între timp însă s-au petrecut două lucruri. În România a apărut un discurs în termenii „Mi se pare normal şi creştinesc să întorc societăţii o parte din ce am primit de la ea”. Nici asta n-a ajuns chiar o modă, dar putem spune că există oameni de afaceri români care fac acte de caritate reale, adică departe de lumina reflectoarelor, în anonimat, conform perceptului christic „Când dai de pomană, să nu ştie stânga ce face dreapta”.

În al doilea rând – lucru care, la nivel mondial, a trecut destul de puţin comentat (iar pe la noi nici nu s-a prea auzit) – la Forumul Economic Mondial de la Davos, în 2008, acelaşi Bill Gates a lansat teza Capitalismului Creativ. În esenţă, este vorba despre un capitalism care nu-şi neagă niciuna dintre trăsăturile sale consacrate, ci doar le adaugă una - nu poţi ajunge oricât de departe dacă nu se ţine nimeni după tine. Cu alte cuvinte, spune Gates, filantropia, preocuparea de a-i ajuta pe alţii, nu înseamnă doar un gest frumos, ci şi eficient. Îi ajuţi ca să te ajute.

Un (fost) om de afaceri român spunea că, după ce ai depăşit primul milion de euro, nu prea mai contează câţi bani ai. Exagera, desigur, dar ceva-ceva este adevărat în aserţiunea lui. Limita poate nu este un milion, dar sigur e mai mică de o sută de milioane. La urma urmei, câţi bani poţi să cheltuieşti într-o viaţă, după ce ţi-ai făcut toate plăcerile şi capriciile?

Trecerea de la material la spiritual, de la acumulare la mecenat, de la a avea la a fi, nu este (doar) o obligaţie morală, o necesară completare a personalităţii, o închegare a scării de valori, şi cu siguranţă nu este o miză de imagine – ci mult mai mult.

Este nivelul următor de dezvoltare. Atât a individului, cât şi a societăţii.

Nu se va întâmpla peste noapte, fireşte. Dar se va-ntâmpla.

Căci altfel suntem blocaţi. Nu mai avem încotro merge.

 

sursa foto

Eu cu obiectele

Articole similare

  • Eu cu obiectele

    Mobilă fără durere

    Spiritualul, sclipitorul, inimitabilul Teodor Mazilu are o piesă intitulată „Mobilă şi durere”, care de altfel se joacă şi azi, în regia lui

  • Eu cu obiectele

    Reconstituirea

    În 5 ianuarie 1970, la un an şi patru luni după ce, opunându-se făţiş intrării Armatei Roşii în Cehoslovacia, Nicolae Ceauşescu îşi punea la butonieră

  • Eu cu obiectele

    Cu sau fără pâlnie

    Pe 28 octombrie 1492, Cristofor Columb pleca spre America. Nu că ar fi ştiut asta, căci convingerea lui era că pleacă spre India. Esenţial, însă, este faptul

  • Eu cu obiectele

    Căutaţi explicaţii?

    Un document excepţional a ajuns pe Internet, mai exact pe Facebook. Nu, nu este despre agenţi sub acoperire, alegeri, spionaj, război, politică. Nici despre vreo

Comentarii (0)

Scrie un comentariu