Nevoia de proiecte naţionale

Atunci când un sistem funcţionează prost, prima vină este, fireşte, a celor care, prin acţiunile lor, au determinat – direct sau indirect – proasta funcţionare. Dar niciodată un sistem – cel puţin unul social-politic-economic – nu poate funcţiona prost (pe termen mediu şi lung) numai ca urmare a unor acţiuni negative: a doua vină aparţine celor care, prin lipsă de acţiune ori prin acţiuni insuficient de coerente, au permis perpetuarea şi dezvoltarea proastei funcţionări. Şi pentru unii, şi pentru ceilalţi, vinovăţia este proporţională cu resursele.

Cu cât ai mai multe resurse, cu atât eşti mai vinovat că faci rău, iar răul este cu atât mai mare. În acelaşi timp, cu cât ai mai multe resurse, cu atât eşti mai vinovat că nu faci bine sau faci prea puţin. Nu poţi face aceleaşi reproşuri unui tânăr ministru puternic şi bogat, respectiv unui bătrîn cerşetor bolnav.

Prin resurse trebuie înţeles totul: poziţie socială, stare materială, stare de sănătate, vârstă, oportunităţi, conjuncturi, dar şi inteligenţă, pregătire, cultură, competenţă şi toate celelalte calităţi umane, inclusiv curajul, de pildă. Nu poţi avea aceleaşi pretenţii de la un geniu şi de la un idiot. În cei 25 de ani post-decembrişti, elita românească (indiferent ce acceptăm să înţelegem prin termenul „elită”) şi intelectualitatea în ansamblul ei au rămas datoare la capitolul  proiecte de amploare, programe naţional, iniţiative notabilă (inclusiv legislative), tot ceea ce putem numi cu un termen generic CONSTRUCŢII.

Am putut vedea mai degrabă performanţe individuale, rareori instituţionale: artişti, scriitori, regizori, teatre, edituri care au avut şi au succese punctuale, serii de succese şi extrem succese intregrate într-un proiect, o strategie, un plan. În categoria excepţiilor fericite merită menţionat, de pildă, tot ceea ce face, de ani de zile, ca părţi ale unui plan, Tudor Gheorghe. Dan Puric este un alt bun exemplu, iar recent am aflat despre extraordinarul proiect de iconografie a Sfinţilor Brâncoveni, desfăşurat de 15 ani, în tăcere şi fără niciun sprijin în afară de cel al familiei, de către Elena Murariu.

Dar nimeni din rândul elitelor, adică dintre cei care au atuurile culturii şi ale inteligenţei, nu a elaborat vreun proiect de importanţă generală (sau nu l-a prezentat public), necum să fie început, necum să ajungă la bun sfârşit. Mai mult, acest lucru nu s-a întâmplat nici atunci când reprezentanţi ai elitei au ajuns în poziţii de decizie, în fotolii ministeriale, parlamentare, rectori de universităţi, directori de mari instituţii culturale ori ştiinţifice etc. După un sfert de secol de democraţie, absenţa proiectelor cu caracter naţional este dramatică în toate domeniile, de la cultură la economie, de la mentalităţi la limba română.

O elită activă ar trebui, de exemplu, să lupte cu degradarea limbii române: facem azi un sondaj care dovedeşte că – să zicem – 83% dintre români spun „cartea care am citit-o” în loc de „cartea pe care am citit-o”; ne propunem ca, în cinci ani, procentul să scadă sub 60%; imaginăm un larg set de acţiuni în acest sens şi le punem în operă; după cinci ani repetăm sondajul. O elită activă ar trebui să elaboreze strategii de dezvoltare şi să se lupte să le impună scenei politice. De la „planul Cojocaru”, pe la mijlocul anilor 1990, nu s-a mai auzit de nimic în acest sens. O elită activă ar trebui să constituie guverne din umbră apolitice, şi „ministrul” din partea elitei să reacţioneze public, cu întreaga autoritate a elitei care-l cauţionează, la fiecare măsură a realului ministru, în fiecare domeniu.

O elită activă ar trebui – poate înainte de toate – să construiască o strategie pe termen lung de dezvoltare a culturii, ştiinţei şi educaţiei, strategie care să prevadă inclusiv sursele de finanţare. Character.ro îşi propune, între altele, să fie o platformă de promovare a unor astfel de iniţiative. Dacă vreţi să schimbaţi lumea în care trăim şi aveţi idei concrete în acest sens, sunteţi exact oamenii la care ne-am gândit că ne vor fi alături.   sursa foto

Eu cu obiectele

Articole similare

  • Eu cu obiectele

    Mobilă fără durere

    Spiritualul, sclipitorul, inimitabilul Teodor Mazilu are o piesă intitulată „Mobilă şi durere”, care de altfel se joacă şi azi, în regia lui

  • Eu cu obiectele

    Reconstituirea

    În 5 ianuarie 1970, la un an şi patru luni după ce, opunându-se făţiş intrării Armatei Roşii în Cehoslovacia, Nicolae Ceauşescu îşi punea la butonieră

  • Eu cu obiectele

    Cu sau fără pâlnie

    Pe 28 octombrie 1492, Cristofor Columb pleca spre America. Nu că ar fi ştiut asta, căci convingerea lui era că pleacă spre India. Esenţial, însă, este faptul

  • Eu cu obiectele

    Căutaţi explicaţii?

    Un document excepţional a ajuns pe Internet, mai exact pe Facebook. Nu, nu este despre agenţi sub acoperire, alegeri, spionaj, război, politică. Nici despre vreo

Comentarii (0)

Scrie un comentariu