Mobilă fără durere

Spiritualul, sclipitorul, inimitabilul Teodor Mazilu are o piesă intitulată „Mobilă şi durere”, care de altfel se joacă şi azi, în regia lui Victor Ioan Frunză, ba are chiar şi pagină de Facebook!

 

„Ne dăm de coate de cât de actual e Caragiale? Mazilu e încă mai atroce! Nici dacă NSA, CIA, SRI şi toate ex-KGB-urile de pe lumea ar colabora întru supravegherea eternă şi generalizată a speciei umanoide n-ar obţine informaţii mai explozive decât cele oferite de piesa lui Mazilu, unul dintre cele mai bune texte dramatice pe care limba română are onoarea să le găzduiască în original”, scrie spumos despre spectacol Mihai Brezeanu pe liternet.ro. Şi cum să nu spui asta, când într-un text de acum 35 de ani sunt descrise apucături pe care azi le atribuim hipsterilor şi se vorbeşte cu sarcasm despre moda de a investi în tablouri?

 

O piesă, aşadar, despre „ce se mai poartă”, care reuşeşte să stea în picioare după atâta amar de vreme şi după o dramatică schimbare de regim social-politic care a antrenat, logic, şi serioase modificări de concepţii, mentalităţi şi atitudini. Sau cel puţin aşa ne place să credem...

 

Dincolo de satira lui Mazilu, însă, v-aţi gândit vreodată cu atenţie la rolul pe care îl joacă în viaţa noastră mobila? Toate serialele documentare care au drept subiect renovări de case sau camere – uneori refacerea făcându-se de la zero, de „la roşu” – au drept punct culminant momentul în care, după ce se mută pereţi, se înlocuiesc pardoseli, se redesenează sistemul de iluminat etc., spaţiul este populat cu mobilă şi accesorii! Acelaşi lucru se întâmplă în fascinantul documentar „Căsuţe în copaci”: după alegerea arborelui sau arborilor potriviţi, după construcţia şi ancorarea platformelor, ridicarea pereţilor şi montarea ferestrelor, toate operaţiuni în sine pasionante!, plasarea – în copac, să nu uităm! – a canabelelor, paturilor, băncuţelor şi a celorlalte obiecte de mobilier face ca o cutie de lemn, frumoasă dar încă doar o cutie, să devină cu adevărat o casă! Mai ales că, după acest episod, mai urmează unul, aproape magic: de undeva, dintr-un loc la fel de misterios ca fabrica de jucării a lui Moş Crăciun, apare cu un camion o colaboratoare a arhitectului-realizator. Iar din camion sunt descărcate şi savant aşezate prin căsuţa din copac obiecte decorative la care nici nu te-ai fi gândit, de la lampioane la coarne de cerb şi de la perne colorate la tablouri...

 

Dacă sunteţi acasă atunci când citiţi aceste rânduri, uitaţi-vă în jur: cum ar fi viaţa dv. fără fotoliu în care obligatoriu vă aşezaţi când vă uitaţi la televizor? Fără masa sau biroul la care lucraţi? Fără scaunul pe care în mod sigur l-aţi ales cu mare grijă? Fără dulapul din care alegeţi hainele cele mai potrivite atunci când vă pregătiţi să plecaţi undeva? Fără patul în care, când ajungeţi în sfârşit, la finalul zilei, fiecare oscior şi articulaţie se destinde aproape oftând?

 

La modă sau nu, antique ori postmodernistă, strict funcţională sau ornamentată cu dantelării, mobila vieţii noastre nu este una legată de vreun fel durere, ci din contră, foarte a noastră, un fel de casă în casă, definindu-ne personalitatea şi starea de bine.

 

Şi cum ar arăta casa şi viaţa dv. fără rafturile pe care stau cuminţi, aliniate, cărţile care abia aşteaptă să le extrageţi de acolo, să le răsfoiţi, să le citiţi? O bună idee ar fi să începeţi chiar cu Teodor Mazilu!

 

Eu cu obiectele

Articole similare

  • Eu cu obiectele

    Reconstituirea

    În 5 ianuarie 1970, la un an şi patru luni după ce, opunându-se făţiş intrării Armatei Roşii în Cehoslovacia, Nicolae Ceauşescu îşi punea la butonieră

  • Eu cu obiectele

    Cu sau fără pâlnie

    Pe 28 octombrie 1492, Cristofor Columb pleca spre America. Nu că ar fi ştiut asta, căci convingerea lui era că pleacă spre India. Esenţial, însă, este faptul

  • Eu cu obiectele

    Căutaţi explicaţii?

    Un document excepţional a ajuns pe Internet, mai exact pe Facebook. Nu, nu este despre agenţi sub acoperire, alegeri, spionaj, război, politică. Nici despre vreo

  • Eu cu obiectele

    Nevoia de proiecte naţionale

    Atunci când un sistem funcţionează prost, prima vină este, fireşte, a celor care, prin acţiunile lor, au determinat – direct sau indirect – proasta

Comentarii (0)

Scrie un comentariu