Masa Rotundă sau „Enterprise”?

După 1989, la capătul a 45 de ani de restricţii absurde şi inumane, călătoriile au redevenit normale şi pentru români. Normale înseamnă dependente exclusiv de resursele personale: motivaţie, timp, dispoziţie, bani. Anual, se înregistrează peste un milion de ieşiri din România şi chiar dacă o parte dintre acestea aparţin unor persoane care pleacă de mai multe ori, este incontestabil că se călătoreşte mult mai mult decât înainte. Chiar şi pe teritoriul României, de altfel.

Vorbim despre călătorii în spaţiu. Dar în timp?

Călătoria în timp i-a obsedat pe oameni din timpuri străvechi. Mahabharata, scrisă începând cu anii 700 înainte de Christos, vorbeşte nu numai despre posibilitatea de a călători în timp, ci şi despre relativitatea acestuia, pe care Albert Einstein avea s-o demonstreze abia peste două milenii şi jumătate! Documentul hindus relatează povestea regelui Revaita, care călătorește în cer pentru a se întâlni cu creatorul Brahma și este șocat să afle că mulți ani au trecut la întoarcerea sa pe Pământ.

În ficţiunea literară, fenomenul a îmbrăcat cele mai variate forme, de la „Colindul de Crăciun” al lui Charles Dickens la „Maşina Timpului” a lui H.G. Welles, fără a uita simpaticul „Un yankeu la Curtea Regelui Arthur”, cu isprăvile sale imaginate de Mark Twain, roman care a dat naştere unei adevărate nebunii epigonice, iniţial în literatură, ulterior şi în cinematografie, creatorii întrecându-se să găsească desincronizarea cea mai caraghioasă, cea mai generatoare de qui-pro-quo-uri, de încurcături, nu neapărat printr-o deplasare în timpul fizic propriu-zis, dar oricum într-o defazare între un personaj şi lumea în care ajunge accidental. Chiar dacă nu călătoreşte în timp, „Crocodile Dundee”, de pildă, este tot un anacronism – deşi până la urmă se adaptează binişor.

Există sute de filme cu călătorii în timp, din ce în ce mai sofisticate. Aşa cum probabil vă amintiţi, în „Terminator” un cyborg e trimis înapoi în timp ca să se asigure de distrugerea lumii omorând-o pe viitoarea mamă a viitorului salvator al omenirii!

O subspecie aparte este cea a subiectelor în care călătoria în timp este ciclică sau în orice caz are un element constant. În excelentul film „Ziua Cârtiţei”, cu Bill Murray şi Andie MacDowell, primul retrăieşte aceeaşi zi la nesfârşit, chiar şi după ce, excedat, se sinucide de mai multe ori.

Cartea „Înainte să adorm”, de S.J. Watson, descrie un coşmar similar, dar şi mai greu de suportat: dacă personajul din „Ziua Cârtiţei” măcar ştia cine este, unde este şi tot ceea ce i s-a întâmplat, fie şi repetitiv, Christine o ia cu totul de la început în fiecare dimineaţă. Nu ştie unde e, nu-şi recunoaşte soţul, iar despre sine crede că are 20-25 de ani, în loc de 47, cât are în realitate. Destul de neplăcut...

Nu trebuie să fii psiholog ca să intuieşti resorturile magnetismului pe care îl exercită asupra scriitorilor subiectele legate de călătoria în timp – reală sau subiectivă –, amnezie, memorie, transfer de memorie, dezrădăcinare dintr-un univers şi implantare forţată în altul. La urma urmei, nu contează cum e lumea, ci cum o percepi tu! Pe de o parte, sunt subiecte generoase, care stârnesc interesul, deci audienţa, deci cifrele de vânzări. Pe de altă parte, acest interes al publicului se suprapune peste cel al scriitorului în zona cea mai fluidă a minţii: cum ar fi dacă? Cum ar fi dacă aş evada din timpul meu, din lumea mea, din convingerile mele, într-un univers paralel care ocupă totuşi acelaşi spaţiu cu universul normal, banal, cuminte, previzibil?

Chiar aşa: dacă aţi avea posibilitatea să călătoriţi simultan în timp şi-n spaţiu, ce-aţi alege? Trecut sau viitor? O curte regală din Evul Mediu sau o navă interstelară din secolul XXIII? Aşteptăm cu interes alegerile dv.!

sursă photo: WikiCommons

Eu cu lumea

Articole similare

  • Eu cu lumea

    Despre moşteniri

    Povestea spune că un multimilionar în dolari povestea cum şi-a făcut averea: Copil sărac fiind, a găsit pe stradă un măr frumos, l-a spălat şi a reuşit

  • Eu cu lumea

    Toate-au fost la timpul lor...

    ...ceva exagerat, anii au trecut în zbor şi lumea le-a uitat! Cât adevăr fundamental într-un cântecel jucăuş cu iz de

  • Eu cu lumea

    Comme sur la clôture

    Cu ani în urmă, înainte de 1990, o cunoştinţă care reuşise, în mod miraculos la aceea vreme, să facă o vizită în Statele Unite, mi-a

  • Eu cu lumea

    De ce există răul pe lume?

    De ce există suferinţă? De ce există catastrofe? Din perspectivă strict ştiinţifică e simplu: e o problemă de probabilităţi. Universul generează toate

Comentarii (0)

Scrie un comentariu