Mândria de a fi bogat

Provocator titlu, recunoaşteţi! Şi, nu, nu mă refer la bogăţia sufletească, la cea a minţii ori la averea culturală. Mă refer chiar la bani. La valorile materiale. Adevărul e că sunt lucruri care nu se spun. Chiar dacă le gândeşti. Iar motivul e simplu: ca să nu rişti să fii luat în şuturi.

Dar ce-ar fi viaţa fără riscuri? Înainte de a purcede, o precizare esenţială: cel care scrie aceste rânduri NU este bogat, deci nu poate fi suspectat de pledoarie pro domo. De unde vina ura şi dispreţul pentru bogăţie, e clar: din frustrare. Tu n-ai, altul are, doar n-o să-l iubeşti pentru asta!

Fiecare om e sincer convins că nu are nici a suta parte din ceea ce ar merita să aibă “la vârsta şi pregătirea mea”, cum spune o expresie. Asta e valabil la modul absolut şi cu atât mai mult la modul relativ, adică prin comparaţie cu cineva care are nu de o sută, ci de o mie de ori mai mult decât tine! “Există o explicaţie!”, spunea un simpatic personaj.

Pot eu să-mi ofer explicaţia că acela e de o mie de ori mai competent, mai deştept, mai inspirat, mai bine pregătit sau, la urma urmei, poate doar mai norocos decât mine? Să fim serioşi! Şi atunci, rămâne o singură explicaţie care ne poate linişti, până-ntr-acolo încât să nu mai facem nimic: “A furat!” Ceea ce, să ne-nţelegem, e adevărat în unele cazuri. Dar nu în toate! Să fie 5%, 10%, 30%? Sincer, habar n-am. Asta e treaba statisticilor, a analizelor economico-financiare, a organismelor de control – prea destule, slavă Domnului! Subiectul acestor rânduri este însă omul, românul, care are toate motivele să fie mândru că e bogat.

A avut idei, a ştiut să-şi aleagă asociaţii, partenerii, angajaţii, a muncit – uneori până la epuizare – a construit ceva, când o afacere (sau un domeniu întreg!) s-a prăbuşit a început altceva, a căutat mereu, s-a documentat, în fine, pe scurt, a pus osul la treabă şi i-a şi mers mintea. Şi n-a furat.

Există oamenii ăştia? Bineînţeles! Nu prea vorbim despre ei din acelaşi motiv pentru care nu prea vorbim despre vedetele din showbiz care nu şi-au injectat botox în buze şi nu şi-au înşelat partenerul: pentru că ne-am obişnuit să vorbim aproape exclusiv despre lucrurile care au măcar o sămânţă de scandal.

Cea mai bună dovadă? Top 300. Pun pariu că pentru 99% dintre români cel puţin 200 din cei 300 – în ediţia din orice an al topului – sunt complet necunoscuţi. Motivul: n-au generat scandaluri şi de aceea n-au ţinut prima pagină a ziarelor şi n-au dat naştere la niciun “Breaking news”. Dar viaţa, viaţa adevărată, viaţa solidă, nu prea apare la “Breaking news”. Inclusiv românii mândri că sunt bogaţi. sursa foto

Eu cu celalalt

Articole similare

  • Eu cu celalalt

    Închinăciune

    Când eram în facultate, a venit un tovarăş propagandist ca să ne vorbească despre „Religia? O frază de dânşii invocată, ca cu a ei putere

  • Eu cu celalalt

    Dacă nu voi, atunci cine? Dacă nu acum, ..

    Tinerii au ieşit în stradă. În sfârşit. Le-a trebuit ceva timp, dar au făcut-o, şi încă într-un mod sclipitor, cu rezultate

  • Eu cu celalalt

    Cu sau fără cenzură

    Cu cel mai bun prieten mă văd cam o dată pe an şi vorbim la telefon aproape la fel de

  • Eu cu celalalt

    Pe ce se clădește o prietenie?

    La urma urmei, ce-nseamnă a fi prieteni? Actorul Alexandru Repan mărturisea, într-un interviu, că preferă să aibă amici, nu prieteni, criteriul fiind unul

Comentarii (0)

Scrie un comentariu