Influenţă, persuasiune, manipulare

Cu ani în urmă, am participat la o discuţie despre interese: „a avea un interes” este sau nu, automat, ceva reprobabil? Există numai interese meschine, egoiste, oneroase sau şi unele bune, altruiste, constructive?

Dezbaterea – căci dezbatere a fost, ba încă una aprinsă – se purta între tineri de 20-23 de ani, avea loc în apartamentul încă nemobilat al familiei unuia dintre ei, într-o margine de Balta Albă dincolo de care începea porumbul şi pornise de la o piesă de teatru!

Recunoaşteţi că am prins vremuri frumoase!

For the record: Concluzia generală a fost că, da, deşi discreditat pe nedrept prin expresii de genul „Interesul poartă fesul”, subiectul discuţiei poate fi oricât de nobil, nu este neapărat necurat.

Mutatis mutandis, mi-am propus să vă provoc cu următoarea temă de dezbatere: este manipularea în mod obligatoriu un lucru reprobabil?

Cu toţii suntem influenţaţi de alţii, de-a lungul întregii vieţi. Mai mult, la rândul nostru îi influenţăm pe toţi. Uneori, acest lucru se petrece în mod intenţionat şi direct – mai ales în cazul relaţiilor părinte-copil şi profesor-elev – dar de cele mai multe ori influenţa este indirectă, involuntară şi neconştientizată de cel puţin una dintre părţi – de regulă, cea emitentă. Când daţi un leu unui cerşetor – şi sper că o faceţi din când în când – nu vă gândiţi cât o să-l ajute asta, dar el probabil se gândeşte! Dacă zâmbiţi pe stradă, gândindu-vă la ceva plăcut, e foarte posibil ca zâmbetul dv. să binedispună un trecător, dar dv. habar n-aveţi de asta.

Lucrurile sunt cu atât mai evidente când vorbim despre persoane publice, care în unele contexte chiar se numesc factori de influenţă. Ceea ce se vede şi percepe toată lumea este faptul că ideile, sentimentele, informaţiile şi îndemnurile unei voci publice influenţează pe cei care-o ascultă – chiar dacă sau mai ales dacă nu sunt de acord cu ea! Cine e de acord, în principiu nu reacţionează şi nu-şi schimbă comportamentul; cine nu este, simte nevoia să reacţioneze!

Ceea ce nu se vede este faptul că orice face un VIP din orice domeniu influenţează publicul: cum se-mbracă, cum se mişcă, unde şi ce mănâncă, unde-şi face vacanţele, dacă se scarpină sau nu în cap...

În mod incontestabil, influenţa de orice tip poate fi pozitivă, negativă şi chiar neutră: la 15 ani, muream să imit un vecin de 18 care mi se părea super tare, mergeam ca el, vorbeam ca el, stăteam într-o rână ca el... Nu era nici bine, nici rău.

Nivelul următor este persuasiunea. Aici nu mai poate fi vorba de lipsa intenţiei sau de non-conştientizare. Nu din partea celui care o practică.. Persuasiunea poate fi şi ea pozitivă, este chiar un mijloc principal de educaţie, pentru că decât să-i spui copilului mic „Nu-ţi băga degetele-n priză!!!”, ceea ce ar putea să-i facă priza extrem de atractivă, e mult mai bine ca, picătură cu picătură, pe ocolite, să-l persuadezi asupra consecinţelor. De partea cealaltă – nu ce trebuie să evite, ci ce trebuie să caute – este exact la fel. Nu „Uită-te şi tu la TV, că e un concert simfonic!!”, ci scurte şi repetate aluzii la frumuseţea muzicii clasice, plus, fireşte, un fond sonor adecvat al casei, la un volum redus...

În fine, nivelul maxim: manipularea. Poate fi manipularea un lucru bun? Definiţa de dicţionar lasă loc pentru asta! Într-adevăr, „Influențare a opiniei publice printr-un ansamblu de mijloace (presă, radio etc.) prin care, fară a se apela la constrângeri, se impun acesteia anumite comportamente” nu implică faptul că acele comportamente ar fi de nedorit şi nici măcar că ar fi în avantajul manipulatorului şi dezavantajul manipulatului. Iar „a impune” nu e aşa dur cum pare la prima vedere, de vreme ce acceptăm formulări de tipul „Simona Halep s-a impus în al treilea set” sau „Profesorul se impune în faţa elevilor prin competenţă, corectitudine şi un pic de spirit ludic” (chiar aşa ar trebui să fie).

Aş zice că orice proiect important privind evoluţia societăţii, a civilizaţiei sau măcar a unui grup socio-profesional implică o manipulare, şi anume una pozitivă, pentru că este bine intenţionată. Nu în ideea „Dacă poporul n-are bun gust îl vom introduce cu forţa!”, cum se pare că ar fi decretat nu mai ştiu cine. Ci în aceea că nu poţi construi nimic durabil fără „a impune anumite comportamente”. Disciplină, de pildă. Punctualitate. Politeţe. Reflexul de-a răspunde la mailuri. Şi destule altele.

Şi noi, dragi cititori ai site-ului nostru, ne propunem să vă manipulăm! Să vă manipulăm ca să vă simţiţi mai bine, mai tari, mai optimişti. De astfel de oameni are nevoie societatea!

Eu cu celalalt

Articole similare

  • Eu cu celalalt

    Închinăciune

    Când eram în facultate, a venit un tovarăş propagandist ca să ne vorbească despre „Religia? O frază de dânşii invocată, ca cu a ei putere

  • Eu cu celalalt

    Dacă nu voi, atunci cine? Dacă nu acum, ..

    Tinerii au ieşit în stradă. În sfârşit. Le-a trebuit ceva timp, dar au făcut-o, şi încă într-un mod sclipitor, cu rezultate

  • Eu cu celalalt

    Cu sau fără cenzură

    Cu cel mai bun prieten mă văd cam o dată pe an şi vorbim la telefon aproape la fel de

  • Eu cu celalalt

    Pe ce se clădește o prietenie?

    La urma urmei, ce-nseamnă a fi prieteni? Actorul Alexandru Repan mărturisea, într-un interviu, că preferă să aibă amici, nu prieteni, criteriul fiind unul

Comentarii (0)

Scrie un comentariu