Despre moşteniri

Povestea spune că un multimilionar în dolari povestea cum şi-a făcut averea: Copil sărac fiind, a găsit pe stradă un măr frumos, l-a spălat şi a reuşit să-l vândă; cu cei câţia cenţi obţinuţi a cumpărat două mere, le-a spălat, le-a vândut şi a cumpărat patru mere, pe care le-a spălat, le-a vândut... „şi tot aşa vreme de 20 de ani! Până a murit un unchi putred de bogat şi mi-a lăsat mie întreaga avere...”

 

Câţi dintre noi – fără să fi trecut prin puterile lui 2 cu mere – n-am visat la unchiul ăsta! Nu neapărat milionar, ne-am fi mulţumit şi cu câteva sute de mii... După Decembrie 1989, graţie retrocedărilor, unora li s-a împlinit visul: cu două, trei sau mai multe generaţii în urmă, ascendenţii săi au muncit din greu – sau poate au avut noroc – şi au adunat ban peste ban. Pământuri, păduri, case, bunuri diverse. Pe toate le-a luat statul, la sfârşitul anilor 1940, printr-o singură trăsătură de condei. O jumătate de secol n-a mai sperat aproape nimeni să le recupereze. Majoritatea celor care construiseră bunăstarea familiei lor s-au stins. Dar aveau copii, iar copiii lor aveau copii. Şi, până la urmă – cu nenumărate imperfecţiuni şi încurcături şi conflicte şi mai ales istovitoare, interminabile procese –, s-a făcut cât de cât dreptate.

 

Dar „moştenire” nu este un cuvânt care vizează doar bunuri materiale, fie ele mobile sau imobile. Dacă, printr-un concurs oarecare de împrejurări, părinţii, bunicii şi străbunicii nu ne-au lăsat bani, case şi terenuri, ar fi mare păcat să le reproşăm asta, fie şi doar în gând. Şi cu atât mai mult dacă acestea, lăsate fiind, n-au mai ajuns la noi, din motive independente de voinţa lor. O mare jurnalistă şi scriitoare – al cărei nume nu-l voi menţiona din simplul motiv că a fost vorba despre o discuţie privată – mi-a spus în urmă cu câţiva ani: „Nu-ţi pune niciodată problema dacă le dai copiilor tăi tot ce-i mai bun; întreabă-te doar dacă le dai tot ce ai mai bun!”

 

Câţi dintre noi au avut ghinionul să nu moştenească nimic, cu adevărat, de la antemergători!? O mână de oameni, fără îndoială. Hărnicia mamei, îndemânarea tatălui, spiritul bunicului, blândeţea bunicii, cultură, informaţii, obiceiuri, credinţe, sisteme de gândire, tradiţii – moştenim atât de multe! De unele nici nu ne dăm seama, atât de fireşti, de „ale noastre” sunt; pe altele le primim doar parţial sau în forme diferite faţă de cele în care se manifestă la rudele noastre, dar, una peste alta, moştenirea genetică se împleteşte cu aceea educaţională şi nici atmosfera nu este de neglijat: deseori, un copil devine iubitor de carte nu pentru că i s-ar cere asta în mod expres, ci pentru că... lumea din jurul lui citeşte!

 

Dar asta nu e tot. Mai există cel puţin un nivel de moştenire, al cărui mecanism este cel mai greu de descris – ceea ce nu îl face mai puţin important. Poate din contră! Vorbim despre moştenirea naţională, despre ceea ce primeşti din partea istoriei poporului în mijlocul căruia te-ai născut. Din nefericire, propaganda comunistă ante-decembristă a devalorizat – prin folosire inflaţionistă – acest concept (ca şi altele, în primul rând patriotismul!), făcându-l să „sune ca dracu’”, ca să cităm din replicile clasice ale zorilor democraţiei.

 

Dar moştenirea poporului tău nu este ceva ce poate fi neglijat pe motiv că i s-a ataşat în timp un iz de poezie patriotardă! Ea contează în mod fundamental. Fiecare dintre noi ducem în genele noastre o câtime din curajul lui Decebal, din geniul lui Brâncuşi şi din determinarea Liei Manoliu. Suntem ai lor şi ei sunt ai noştri. Definitiv. Prin dreaptă moştenire.

Eu cu lumea

Articole similare

  • Eu cu lumea

    Toate-au fost la timpul lor...

    ...ceva exagerat, anii au trecut în zbor şi lumea le-a uitat! Cât adevăr fundamental într-un cântecel jucăuş cu iz de

  • Eu cu lumea

    Comme sur la clôture

    Cu ani în urmă, înainte de 1990, o cunoştinţă care reuşise, în mod miraculos la aceea vreme, să facă o vizită în Statele Unite, mi-a

  • Eu cu lumea

    De ce există răul pe lume?

    De ce există suferinţă? De ce există catastrofe? Din perspectivă strict ştiinţifică e simplu: e o problemă de probabilităţi. Universul generează toate

  • Eu cu lumea

    Mai uşor cu sfaturile!

    Cam câte sfaturi primiţi pe zi? Nu-i aşa că toată lumea din jurul dv. se pricepe la aproape orice? Sfaturile pe care le primim în ropote torenţiale, în cascadă,

Comentarii (0)

Scrie un comentariu