Despre copii

Ştim oare cum gândesc copiii de azi? Copiii noştri? Ce simt, ce-i preocupă, ce-i sperie, ce-i bucură, ce-i face fericiţi? În destule cazuri nu ştim nici măcar ce fac sau pe unde sunt. N-avem timp. Toată ziua la serviciu. Înainte, viaţa copiilor însemna, de cele mai multe ori, grădiniţă/şcoală şi pe urmă bunici.

Acum e grădiniţă/şcoală şi pe urmă bunici, bonă sau after school. Ruptura dintre părinţi şi copii, care ajung să se vadă seara târziu sau în weekend sau nici atât s-a clonat în ruptura dintre scriitori şi posibilii cititori copii sau adolescenţi. Dar aici nu mai e vorba despre faptul că scriitorii n-ar şti ce-i place celui mai tânăr public. Ştiu foarte bine.

Toţi ştim: Aventură şi mister. Harry Potter, Stăpânul inelelor. Situaţii reale şi pline de haz, gen Hanna Montana sau Zack şi Cody, ce viaţă minunată. Sau Salvaţi de clopoţel. Apropo, nici filmul românesc n-are vreo treabă cu adolescenţii.

Ne tot plângem de „tineretul din ziua de azi”, dar nu-i oferim mai nimic. Nimic care să fie pe gustul lui şi, în acelaşi timp, să nu fie nociv, fireşte. Că există tot felul de gusturi, ştiţi... Nu numai la adolescenţi.

Din fericire, nu chiar nimic. Şi-n domeniul acesta, omul sfinţeşte locul. Am fost, de pildă, la la Opera comică pentru copii. O sală arhiplină de adolescenţi a aplaudat în delir o suită de dansuri şi arii din Verdi şi Bizet! Pe partea de muzică stăm bine cu oferta pentru tineri.

Dar nici Verdi, nici Bizet nu sunt români. Nici măcar nici Bon Jovi. Revenind la cărţi, se traduc, slavă Domnului, cărţi minunate, cu public-ţintă de la 2 la 18 ani. Cu tradusul e bine, cu scrisul – mai subţire. Serios, de ce nu avem şi noi Harry Potter-ul nostru? Să zicem... Horia Pătru! Iar şcoala de vrăjitorie s-ar afla la Bran, că dacă avem şi noi un brand naţional, ăsta e, Dracula, de ce să nu profităm de el? Şi dacă nu Harry Potter, nici Micul Prinţ, nici Alchimistul, nici Ultima Licornă, măcar Cireşarii mileniului trei.

A trecut mai mult de o jumătate de secol de când Constantin Chiriţă i-a plămădit pe Tic, Maria, Victor, Ionel, Dan, Lucia şi Ursu, chiar nu poate nimeni să ridice o mănuşă atât de veche? Vă daţi seama cât s-a lărgit între timp baza de selecţie pentru posibilele subiecte ale unui asemenea tip de roman în serial?

Azi, Peştera Neagră ar putea fi Petralona, în Grecia, Teroarea albă s-ar putea desfăşura în Elveţia, la schi, iar Roata norocului ar fi plasată într-un bazar din Istanbul.

Cireşarii de azi au alte posibilităţi decât cei de ieri... Şi unde e noul Cişmigiu and Company? Să nu-mi spuneţi că lumea liceelor de azi nu oferă suficiente subiecte umoristice! Aş zice chiar că, spre deosebire de timpurile lui Grigore Băjenaru, în lumea şcolilor de azi ar putea fi plasat şi un trepidant roman poliţist... Sau, ca să vedem şi partea plină a paharului, unul SF, că avem şi elevi capabili să construiască roboţi!

Nu-i mai certaţi pe copii că stau toată ziua la calculator, PSP, tabletă, telefon. Nu e vina lor! sursa foto

Eu cu celalalt

Articole similare

  • Eu cu celalalt

    Închinăciune

    Când eram în facultate, a venit un tovarăş propagandist ca să ne vorbească despre „Religia? O frază de dânşii invocată, ca cu a ei putere

  • Eu cu celalalt

    Dacă nu voi, atunci cine? Dacă nu acum, ..

    Tinerii au ieşit în stradă. În sfârşit. Le-a trebuit ceva timp, dar au făcut-o, şi încă într-un mod sclipitor, cu rezultate

  • Eu cu celalalt

    Cu sau fără cenzură

    Cu cel mai bun prieten mă văd cam o dată pe an şi vorbim la telefon aproape la fel de

  • Eu cu celalalt

    Pe ce se clădește o prietenie?

    La urma urmei, ce-nseamnă a fi prieteni? Actorul Alexandru Repan mărturisea, într-un interviu, că preferă să aibă amici, nu prieteni, criteriul fiind unul

Comentarii (0)

Scrie un comentariu