De la Emerson la Verdi

În ciuda sistemului comunist opresiv şi încuiat – atât spre cât şi dinspre exterior, tinerii români au fost întodeauna la zi cu muzica occidentală, cel puţin de la jumătatea anilor 1960. Meritul principal revine secţiei române a postului de radio Europa liberă, în special – în perioada 1969-1975 – legendarului Cornel Chiriac.

Radio România, mai ales pe Canalul 3, încerca să mai strecoare câte ceva, dar predomina muzica uşoară. În plus, românii ajunşi peste graniţă trimiteau sau aduceau muzică, mai exact discuri de vinil, atât cât puteau trece de cenzura vamei. Nu pot uita că, în 1972, când a apărut Machine Head al lui Deep Purple, un coleg l-a adus la şcoală trei zile după ce-l prezentase Chiriac la Metronom, emisiunea cu neuitatul generic muzical din Emerson, Lake and Palmer... O dată înregistrată de la radio („descărcată”, am zice azi!) sau de pe pick-up, muzica se multiplica exponenţial, graţie magnetofoanelor, printre care trona Tesla B4!

Am cunoscut oameni care aveau peste 400 de benzi... Ce NU am avut noi – şi genraţiile actuale n-au cum să aprecieze ce lucru minunat este că ele au – a fost şansa de a ne VEDEA idolii. Ascultam de zeci de ori, dansam până la epuizare şi ştiam pe dinafară – text şi muzică – piesele unor solişti şi grupuri despre care nu prea ştiam cum arată la faţă! O poză – de regulă prelucrată sau minusculă – pe coperta unui album, o alta prin puţinele reviste care pătrundeau până la unii dintre noi, şi... atât. Nici măcar un film, un filmuleţ, un clip.

Pe marea majoritate a celor pe care-i iubeam i-am văzut, pe ecran, după 20-30 de ani! Ce să mai vorbim despre concerte!! Deşi a existat o excepţie, trecută oarecum neobservată: Blood, Sweat and Tears  a concertat la Sala Palatului în 1969, în plină glorie.

Dar BST era un big-band, noi eram cu Pink Floyd, Jethro Tull, Hendrix, Joplin, Led Zepellin... Astăzi, sunt tot mai puţine vedetele internaţionale, preferatele tinerilor români, care să nu fi ajuns măcar o dată în România

. Numai ce-ncepe vara şi plouă cu nume mari! Zeci, sute de concerte – individuale sau în cadrul numeroaselor festivaluri. Spre bafta generaţiei mele, au ajuns aici şi mulţi „mari clasici” aflaţi încă – sau reveniţi – în activitate, de la Leonard Cohen la Roger Waters. Nu cred că se poate vorbi despre norme de ţinută la un concert rock! Fiecare se-mbracă aşa cum se simte bine.

Dar ludicul, noncoformismul, iconoclastia şi, la urma urmei, manfişismul nu exclud normele elementare de comportament. N-aş vrea să devin didactic, aşa că mă mulţumesc cu o singură, simplă, regulă: să nu-i deranjezi pe cei din jur.

Cu atât mai mult cu cât – resuscitând o tendinţă născută tot în anii 1970 – există tot mai multe tentative muzicale de fuziune, în care solişti de operă sau orchestre simfonice acceptă – şi bine fac! – să apară alături de muzicieni rock. Începutul istoric l-au făcut – cine alţii? – cei de la Beatles, cântând cu Orchestra Filarmonică Regală din Londra, urmaţi de Deep Purple, dar şi – la scurt timp – de Roşu şi Negru, pe scena Filarmonicii din Iaşi, concert transmis în direct de TVR!

În zilele noastre, să amintim măcar cuplul Montserrat Caballé - Freddie Mercury şi Felicia Filip – Iris. Pentru tinerii spectatori, asemenea concerte sunt o excelentă anticameră pentru un concert simfonic sau un spectacol de operă. Acolo, da, putem vorbi şi de norme de ţinută. Dar despre asta altădată... bu Tudor Călin Zarojanu sursa foto

Oameni de character

Articole similare

  • Oameni de character

    Despre caracter

    „Caracterul omului se cunoaşte la băutură şi la jocul de cărţi”, spune o vorbă mai veche. De trei ori fals. Mai întâi, asta presupune că la jocul de

  • Oameni de character

    Nu suntem pierduți

    Profesorul Solomon Marcus – o valoare naţională care ar trebui celebrată ca atare, cel mai importamt ambasador, poate din toate timpurile – şi-a rostit discursul

  • Oameni de character

    Nevoia de idoli

    Una dintre caractersticile general umane este nevoia de idoli. La vârsta copilăriei, mai ales pentru băieţi, idolii se recrutează în special dintre eroii de

  • Oameni de character

    Simona

    Am crescut cu Ilie Năstase. Nu, nu l-am cunoscut personal, dar îl ştiam la fel de bine ca pe rudele, profesorii sau prietenii mei. „Îi urmăream cariera” e mult

Comentarii (0)

Scrie un comentariu