De ce nu plec la Cluj

Ştiţi care este motivul principal pentru care nu plec mâine la Cluj? Desigur, pentru că nu m-a chemat nimeni; şi nu cunosc pe nimeni acolo; şi n-am nimic aranjat; şi n-am bilet de tren sau de avion, iar cu maşina e prea obositor; şi, mai ales, am o mulţime de obligaţii care mă ţin legat în Bucureşti; şi am auzit că o să plouă; şi n-am bani de drum, cazare, masă, cheltuieli neprevăzute; şi mă cam supără o măsea.

Dar toate acestea pot fi depăşite cumva. Nu-i musai să ştiu pe cineva, bani poţi să-mprumut, iau ceva pentru durerea de măsea etc. Adevăratul motiv, profund, esenţial pentru care nu plec mâine la Cluj este acela că nu ţin morţiş să plec mâine la Cluj. De fapt, aşadar, nu este vorba despre un motiv, ci despre absenţa unui motiv! Motivaţia, determinarea, miza sunt singurele forţe care pot învinge, măcar pentru moment, ceea ce eu consider a fi cea mai puternică forţă care acţionează asupra fiinţei umane, şi anume INERŢIA.

Analizaţi-vă un pic, analizaţi de pildă ce-aţi făcut în ultimele 24 de ore şi încercaţi să estimaţi ce procent acoperă lucrurile pe care aţi dorit sau măcar a trebuit să le faceţi – şi cât reprezintă cele făcute inerţial, pentru că le faceţi mereu, pentru că „aşa se face”, pentru că „aşa face toată lumea”, pentru că „de ce nu?” Când puneţi mâna pe telecomandă, bunăoară, şi începeţi să zapaţi, de regulă fără să rămâneţi mai mult de două secunde pe fiecare canal, răspunde asta unei plăceri, nevoi sau obligaţii – ori este un reflex, un tabiet, deci o inerţie? Când vă decideţi să vă uitaţi la un film sau un talk-show despre care toate simţurile şi întreaga judecată vă spun, din primele trei minute, că nu face doi bani – cine vă conduce?

De foarte multe ori, în viaţă, încercăm să ne explicăm (altora sau nouă înşine) gesturile, vorbele, acţiunile şi mai ales lipsa de acţiune, succesele şi mai ales eşecurile printr-un complex sistem de cauze – favorizante sau defavorizante – dar uităm (sau îl menţionăm doar în treacăt, ca pe ceva opţional, neglijabil, unul dintr-o listă) elementul-cheie: motivaţia.

Cele mai răsunătoare succese – în orice domeniu, de la sport sau explorări geografice la IT&C şi artele spectacolului – se obţin pentru că autorii lor, pe lângă talent, competenţă, muncă asiduă, un pic de noroc (şi, uneori, relaţii...), au avut şi o încăpăţânată dorinţă de a izbândi.

Cele mai triste eşecuri apar când – în afară de neîndemânare, insuficientă pregătire, lipsă de inspiraţie, ghinion, lene (şi lipsă de realţii) – eşti, în realitate, nu foarte interesat de rezultat. E foarte bine să-ţi propui obiective pretenţioase (un comentator sportiv spunea cândva, foarte adevărat: „Dacă pleci la Campionatul European de fotbal fără să urmăreşti să-l câştigi, de ce mai pleci!?”), să munceşti pe brânci pentru ele, să-ţi pui la bătaie toată energia şi tot talentul.

Dar, înainte de toate astea sau măcar în paralele cu ele, opreşte-te o clipă să te-ntrebi: Chiar vreau foarte tare asta? Altfel... S-ar putea să izbândeşti, dar victoria va fi cam insipidă.

Eu cu mine

Articole similare

  • Eu cu mine

    Miracole

    Să recunoaştem: cei mai mulţi dintre noi fie nu credem în miracole – „Nu crede în miracole!”, ne-nvaţă Murphy, „Bazează-te pe

  • Eu cu mine

    Trecutul viitor

    Ani la rând, m-am certat aproape în fiecare zi cu un foarte bun prieten. În joacă, fireşte. Certurile noastre erau provocări intelectuale reciproce, ne puneam

  • Eu cu mine

    Bucuria de a trăi

    S-a născut pe la 1541, al doilea dintr-o famile cu 12 copii. Pentru că tatăl nu i-a lăsat nicio parte din fermă, a luat drumul mării la 13 ani şi a devenit

  • Eu cu mine

    Tunisia văzută din piscină

    A venit vara și, odată cu ea, vacanţele. În ciuda crizei, numărul românilor care-şi petrec vacanţa în străinătate creşte de la an la an. Sigur, am putea

Comentarii (0)

Scrie un comentariu