Cu sau fără pâlnie

Pe 28 octombrie 1492, Cristofor Columb pleca spre America. Nu că ar fi ştiut asta, căci convingerea lui era că pleacă spre India. Esenţial, însă, este faptul că se baza pe convingerea că Pământul este rotund şi că, mergând spre vest, va ajunge-n est, mai repede şi mai simplu decât pe rutele terestre în sens invers, căci transportul pe mare era atunci, ca şi-acum, cel mai ieftin dintre toate. Nu greşise nicicum. Nu e vina lui că, între Spania şi India se mai află un ditamai continentul, despre care europenii (inclusiv Columb) habar n-aveau.

Dacă nu se-mpiedica de el, ajungea unde spunea c-o să ajungă. Oricum, după ce-a descoperit America (pe care, în paranteză fie spus, nici nu s-a gândit s-o boteze cumva, numele fiindu-i pus ceva mai târziu, pe sistemul “nu contează cine a descoperit-o, ci cine a descris-o”), la întoarcere toată lumea a ridicat din umeri: “Ce să zic! Păi, dacă era acolo, cum să nu fi dat peste ea! Care-i meritul să descoperi ceva care există?” Fireşte, aceeaşi întrebare s-ar putea pune şi despre structura atomului… Enervat, Columb i-a provocat pe unii dintre criticii lui să facă un ou să stea vertical, ceea ce ei, fireşte, n-au putut. Dar el, da, pur şi simplu spărgându-i vârful. În acest “pur şi simplu” stă o mare parte din greutatea lumii şi din forţa progresului. “A!, aşa ştiam şi noi…”, au ricanat adversarii. Nu, nu ştiau. Dacă ar fi ştiut, ar fi făcut-o. “A!, aşa ştiam şi noi…”, vor fi spus cu 18 secole în urmă frigienii, când Alexandru Macedon – la doar 23 de ani! – a tranşat, la propriu şi la figurat, nodul gordian. Nimeni nu putea desface nodul. Vai, vai, vai! Alexandru l-a tăiat cu sabia. A zis cineva “fără sabie”? A zis cineva “fără să spargi oul?” Provocarea nu era să rezolvi problema? Tocmai în alegerea mijloacelor stă diferenţa dintre gândirea inerţială, prizonieră a şabloanelor – şi cea revoluţionară, sclipitoare, inovativă.

În paranteză fie spus, în zilele noastre tipul acesta de caraghioasă condiţionare a reuşitei a dat naştere unui banc delicios: Un tip se prezintă la directorul circului şi-l anunţă că poate sări de la 30 de metri într-o sticlă. Uimit, directorul îi cere o demosntraţie. Omul pune jos o sticlă de un litru, bagă-n ea o pâlnie, se suie la 30 m, sare, intră prin pâlnie şi, de-acolo din sticlă, întreabă: “Ei?” La care directorul se-ntoarce şi pleacă dând dezamăgit din mână: “Cu pâlnie…” Cu pâlnie, cu sabie, cu zdrobire, da.

Ceea ce contează este dacă poţi să duci ceva la bun sfârşit – şi nu metoda aleasă. Câtă vreme e morală şi legală, mă grăbesc să adaug, deşi ştiu prea bine că medicina, de pildă, n-ar fi ajuns unde a ajuns dacă nu s-ar fi încălcat din când în când ambele percepte. Nu vă lăsaţi gândirea îngrădită, înrobită sub tirania lui “Aşa se face”, “Se ştie că” sau “Este evident că”. Nimic nu e evident. Totul este de confirmat, verificat, contrazis. Şi, mai ales, totul rămâne de inventat, inovat, descoperit. Spre vest sau spre est. Pe mare ori pe uscat. Ori prin aer. Succes! Gândiţi-vă la Columb!   sursa foto

Eu cu obiectele

Articole similare

  • Eu cu obiectele

    Mobilă fără durere

    Spiritualul, sclipitorul, inimitabilul Teodor Mazilu are o piesă intitulată „Mobilă şi durere”, care de altfel se joacă şi azi, în regia lui

  • Eu cu obiectele

    Reconstituirea

    În 5 ianuarie 1970, la un an şi patru luni după ce, opunându-se făţiş intrării Armatei Roşii în Cehoslovacia, Nicolae Ceauşescu îşi punea la butonieră

  • Eu cu obiectele

    Căutaţi explicaţii?

    Un document excepţional a ajuns pe Internet, mai exact pe Facebook. Nu, nu este despre agenţi sub acoperire, alegeri, spionaj, război, politică. Nici despre vreo

  • Eu cu obiectele

    Nevoia de proiecte naţionale

    Atunci când un sistem funcţionează prost, prima vină este, fireşte, a celor care, prin acţiunile lor, au determinat – direct sau indirect – proasta

Comentarii (0)

Scrie un comentariu