Cu sau fără cenzură

Cu cel mai bun prieten mă văd cam o dată pe an şi vorbim la telefon aproape la fel de rar.

 

Cum oare, în aceste condiţii, continui să-l consider cel mai bun prieten? Răspunsul este dezarmant de simplu şi cu toate astea l-am descoperit după mulţi ani: pentru că este singurul om din lume cu care vorbesc necenzurat. Fără nicio prudenţă, fără nicio strategie, fără nicio grijă, fără să-mi pun niciodată întrebarea: Ce-o să creadă sau ce-o să zică sau ce-o să facă dacă îi spun asta?

 

Revelaţia comunicării necenzurate a fost de fapt o revelaţie a comunicării şchioape, o definiţie prin negaţie: am realizat, nu cu plăcere, că în relaţia cu restul oamenilor nici eu, nici ei nu spunem tot ceea ce gândim, iar uneori nu spunem aproape nimic din ceea ce gândim important, inclusiv din ceea ce gândim unii despre alţii!

 

De ce? O mie de motive, o mie de pretexte, o mie de scuze, dar niciuna care să te consoleze:

Din delicateţe. Ceea ce ai avea de spus l-ar putea face să sufere pe celălalt.

Din prudenţă. Nu ştii pe ce picior dansează, cu cine e prieten, ce cine votează şi mai ales cum ar reacţiona aflând că tu votezi cu alţii.

 

Din interes. Ceea ce gândeşti e posibil, probabil sau sigur că n-o să-i placă şi asta te-ar putea priva de un beneficiu: material, profesional, personal. Nu e musai să fie vorba de bani, ai putea de pildă să pierzi ajutorul lui în cine ştie ce treabă.

Din nevoia de linişte. Ştii sigur că v-aţi certa sau cel puţin ar fi o discuţie tensionată şi n-ai chef de aşa ceva.

Din spaima de dezamăgire. E un om la care ţii şi te-ar mâhni să afli că gândeşte cu totul altfel decât tine în problema respectivă.

Din teama de ridicol. Ceea ce ai vrea să spui poate părea caraghios, te poate arăta de fraier, îţi poate demonstra insuficienta cunoaştere sau competenţă etc.

Din politeţe. Ai fost crescut în regula de a nu-i contrazice pe părinţi şi pe vârstnici.

Din dezinteres. Chiar dacă ţii la persoana respectivă, nu vrei neapărat să-ţi cunoască părerile şi nici tu pe ale ei.

Din diferite forme de inadecvare: nu e momentul, nu e locul, nu ai dispoziţia necesară sau celălalt n-o are etc.

Din sentimentul inutilităţii: ştii că oricum nu s-ar schimba nimic.

Dumneavoastră aveţi prieteni cu care comunicaţi necenzurat?

Eu cu celalalt

Articole similare

  • Eu cu celalalt

    Închinăciune

    Când eram în facultate, a venit un tovarăş propagandist ca să ne vorbească despre „Religia? O frază de dânşii invocată, ca cu a ei putere

  • Eu cu celalalt

    Dacă nu voi, atunci cine? Dacă nu acum, ..

    Tinerii au ieşit în stradă. În sfârşit. Le-a trebuit ceva timp, dar au făcut-o, şi încă într-un mod sclipitor, cu rezultate

  • Eu cu celalalt

    Pe ce se clădește o prietenie?

    La urma urmei, ce-nseamnă a fi prieteni? Actorul Alexandru Repan mărturisea, într-un interviu, că preferă să aibă amici, nu prieteni, criteriul fiind unul

  • Eu cu celalalt

    Influenţă, persuasiune, manipulare

    Cu ani în urmă, am participat la o discuţie despre interese: „a avea un interes” este sau nu, automat, ceva reprobabil? Există numai interese meschine, egoiste,

Comentarii (0)

Scrie un comentariu