Cool

Ultimii ani au însemnat, între multe altele, un import masiv de termeni anglosaxoni în vorbirea românilor. Nu mă refer aici la argoul unei profesii sau alta, unde problemele se pun în mod diferit, inclusiv în cazul limbajului care a fost simpatic denumit afacereza, ci la obiceiurile lingvistice răspândite la nivelul unui public foarte larg.

Dacă se aşteaptă cineva să critică aspru “barbarismele”, adică importul nediferenţiat şi nejustificat – în măsura în care limba română are echivalentele perefect acoperitoare ale unui termen sau altul – va fi dezamăgit. Limba este un organism viu şi transferurile de cuvinte sunt inevitabil.

Dacă e de luptat cu ceva – şi este! – datoria noastră este să combatem agramatismele care tind să se răspândească, să nu acceptăm “cartea care am citit-o” din cauză că o foloseşte multă lume.

Bine, probabil că n-am ales cel mai bun exemplu de acuzativ fără propoziţie: cine citeşte măcar o carte, e puţin probabil să uite “pe”… De asemenea, e frumos să luptăm împotriva exprimărilor care, fără a fi incorecte gramatical, sunt penibile, nejustificate, şchioape stilistic, cum ar fi invazia de “ca şi”: “eu, ca şi inginer”… Dar dacă vorbitorii de română au simţit nevoia să-mprumute o vorbă din altă limbă, asta nu mi se pare grav.

Fenomenul e vechi de când… limba. Oricât ne-ar face nouă plăcere să ne mândrim cu moş-barză-viezure, majoritatea cuvintelor din limba română provin de undeva şi ar fi caraghios să ne propunem şi noi, din nou, să înlocuim “cravată” cu “gât-legău”… Unul dintre cuvintele care s-au impus în ultimii ani este “cool”. Prezenţa lui în vorbirea curentă este justificată de absenţa, în română, a unui cuvânt cu exact acelaşi înţeles. Nici măcar sintagma – oricum mai greoaie – “la modă” nu e satisfăcătoare.

Ar fi mai degrabă o combinaţie între “la modă” şi “mişto”, dar mă tem că şi “mişto” e un import… Cât despre dicţionare, variantele lor sunt departe de ceea ce-nţelegem noi prin “cool”, propunându-ne rece, calm, liniştit, indiferent, cu sânge rece, ponderat sau… obraznic!

A fi cool înseamnă, înainte de toate, a aparţine timpului tău.

Nu doar prin felul în care te-mbraci, vorbeşti şi te porţi, cât mai ales prin felul în care te raportezi la întreaga lume, de la micile capricii ale modei la cucerirea spaţiului cosmic. A fi cool presupune obligatoriu un sănătos simţ al umorului, care-ţi permite inclusiv să autoironizezi eventualele tale excese cool! A fi cool înseamnă (aici ne apropiem de înţelesul iniţial al cuvântului) a nu fi crispat, a lua lucrurile aşa cum sunt, a nu te pierde cu firea. Noi încurajăm atitudinea cool.

Atât cât eleganţa o permite, desigur. Atât cât o permit îndatoririle noastre de zi cu zi. Suntem, care va să zică – şi căutăm – oameni serioşi, care ştiu să râdă. Nu e nicio contradicţie. sursa foto

Eu cu celalalt

Articole similare

  • Eu cu celalalt

    Închinăciune

    Când eram în facultate, a venit un tovarăş propagandist ca să ne vorbească despre „Religia? O frază de dânşii invocată, ca cu a ei putere

  • Eu cu celalalt

    Dacă nu voi, atunci cine? Dacă nu acum, ..

    Tinerii au ieşit în stradă. În sfârşit. Le-a trebuit ceva timp, dar au făcut-o, şi încă într-un mod sclipitor, cu rezultate

  • Eu cu celalalt

    Cu sau fără cenzură

    Cu cel mai bun prieten mă văd cam o dată pe an şi vorbim la telefon aproape la fel de

  • Eu cu celalalt

    Pe ce se clădește o prietenie?

    La urma urmei, ce-nseamnă a fi prieteni? Actorul Alexandru Repan mărturisea, într-un interviu, că preferă să aibă amici, nu prieteni, criteriul fiind unul

Comentarii (0)

Scrie un comentariu