Civilizația ambalajului

Acum câţiva ani mă bătea gândul să mă înscriu într-o audienţă la directorul unei fabrici de chibrituri, să-i înmânez o cutie producţie proprie şi să-l rog să aprindă două-trei beţe fără să dea foc la birou. M-aş fi deplasat apoi la conducerea unei fabrici de brânză topită, cu rugămintea – tot către director, dacă s-ar fi putut – să desfacă unul-două triunghuiri, trăgând fireşte de şnuruleţul acela roşu, fără să se mânjească până la coate

. Dar cel mai mult aş fi vrut să ajung la şeful unei fabrici care ambalează fie mezeluri, fie diverse alte produse trase-n matriţă de plastic, care sunt un coşmar atât de binecunoscut de către orişice cumpărător, încât nu e nevoie aici de nicio descriere – fatalemente dramatică – a atacării cu cuţite şi foarfeci.

M-am calmat şi am renunţat la proiect din două motive. În primul rând, trebuie să recunosc, vremea din urmă a îmbunătăţit mult calitatea ambalajelor produselor româneşti – despre conţinuturi, cu altă ocazie, discuţia e mult mai complicată... – iar cu chibriturile n-am mai avut demult probleme. În al doilea rând, în ceea ce priveşte cvasi-inexpugnabilitatea (iertat fie termenul!) ambalajelor ştanţate am fost lămurit de un documentar Discovery.

Iată la ce sunt bune cultura şi documentarea – nu doar ca să „dai bine” în conversaţie, ci şi din motive cât se poate de practice. Ei, bine, cum spunea un celebru personaj umoristic feminin, există o explicaţie. Nu e nimic întâmplător, şi cu atât mai puţin rău intenţionat.

Orice progres vine cu un preţ. Reducerea senzaţională a timpului de cumpărături – între epoca magazinelor unde zahărul, uleiul sau orezul se vindeau „la vrac” şi cea a supermarketelor, dublată de libertatea de mişcare, de autoservire, dar şi de riscul – asumat de vânzători – de a pune pe raft produse din care, cu toate camerele de supraveghere din lume, tot se mai poate ascunde, distruge sau... consuma câte ceva – toate acestea au impus minime soluţii de protecţie.

Dintre care unul e chiar ambalajul. Care – explica documentarul – e special făcut să nu poată fi deschis prea uşor, in situ, la faţa locului, altfel pierderile ar fi insuportabile. Aşadar, înainte de a vă enerva, gândiţi-vă la alternative. Şi mai gândiţi-vă la ceva: nu doar producătorii şi comercianţii au datoria să se gândească la progresul civilizaţiei, ci şi noi, consumatorii. Şi când spun asta, vorbind despre produse şi magazinele în care se găsesc, mă refer chiar la tot: de la felul în care ne parcăm maşina fără a bloca pe nimeni – la locul unde lăsăm la sfârşit căruciorul de cumpărături.

Ţine şi asta, oarecum, de ambalaj. Nu al produselor, al nostru. sursa foto

Eu cu obiectele

Articole similare

  • Eu cu obiectele

    Mobilă fără durere

    Spiritualul, sclipitorul, inimitabilul Teodor Mazilu are o piesă intitulată „Mobilă şi durere”, care de altfel se joacă şi azi, în regia lui

  • Eu cu obiectele

    Reconstituirea

    În 5 ianuarie 1970, la un an şi patru luni după ce, opunându-se făţiş intrării Armatei Roşii în Cehoslovacia, Nicolae Ceauşescu îşi punea la butonieră

  • Eu cu obiectele

    Cu sau fără pâlnie

    Pe 28 octombrie 1492, Cristofor Columb pleca spre America. Nu că ar fi ştiut asta, căci convingerea lui era că pleacă spre India. Esenţial, însă, este faptul

  • Eu cu obiectele

    Căutaţi explicaţii?

    Un document excepţional a ajuns pe Internet, mai exact pe Facebook. Nu, nu este despre agenţi sub acoperire, alegeri, spionaj, război, politică. Nici despre vreo

Comentarii (0)

Scrie un comentariu