Citiţi!

Citiţi! Nu există pe lume lucru mai folositor şi, în acelaşi timp, mai uşor de făcut!

O carte e mai mult decât un prieten, pentru că nu rişti să te părăsească sau să te trădeze vreodată, nu-ţi cere socoteală dacă o neglijezi şi nu-ţi face farse dubioase.

Să citim, să citim, să citim. Dar ce să citim?

Ce ne cade-n mână. E o variantă.

Ce ne recomandă prietenii, rudele, colegii, vecinii – chiar aşa, v-a recomandat vreodată o carte un vecin? Dar dv. unui vecin?

Citim ce ne recomandă criticii, vreun ziar, vreun site, vreo emisiune TV. Citim ce ne spun că trebuie să citim profesorii sau părinţii – când suntem la vârstele respective. Sau nu neapărat numai atunci!

 

Asta în ceea ce priveşte ce ni se spune, ce trebuie, ce merită să citim. Dar ce trebuie să NU citim? Există cărţi care trebuie ocolite? Eventual cărţi interzise? Azi, în mileniul III, în lumea civilizată, în care toleranţa a devenit literă de lege?

Prima observaţie e legată tot de vârste. Da, este absurd ca un copil să citească un roman pornografic sau sadomasochist. Poate că nu-i face rău, că nu-l „strică”, că nu-i provoacă traume, dar sigur nu-i foloseşte la nimic. Sigur, e loc de o mie de nunanţe: până la ce vârstă eşti copil, ce-nseamnă roman pornografic, ce facem cu cărţile relativ normale, dar care conţin ici-colo scene interzise minorilor ori limbaj licenţios. Cred că, invocând astfel de amendamente, nu facem decât să ne ascundem în spatele degetului. De fapt, ştim cu toţii prea bine ce n-ar trebui citit până la 12, 15, 18 ani. Ca la filmele TV. „Bulina”.

A doua dimensiune a problemei este axiologică, adică legată de valoare. Ar trebui ocolite – susţin unele voci – cărţile lipsite de valoare, chicioase, care pot perverti gusturile şi, oricum, răpesc cititorului un timp pe care l-ar putea dedica unui volum de calitate – sau altei activităţi mai folositoare. Personal, nu sunt de această părere. Mai întâi, am mari ezitări privind criteriile după care o carte e lipsită de valoare. Apoi, cred cu tărie că, decât să nu citeşti nimic, mai bine citeşti orice. Dacă gustul unui om poate fi stricat citind o carte proastă, atunci ăla nu era gust!

Vârsta, valoarea, conţinutul. Există cărţi pe care ar trebui să nu le citim din cauza conţinutului lor? Care, eventual, ar trebui interzise? Din cauză că ne violentează părerile, obişnuinţele, credinţele?

 

Cuvântul-cheie pare să fie „credinţă”. Majoritatea cărţilor care, de-a lungul secolelor, au stârnit reacţii de indignare, mergând în trecut până la ruguri, aveau  legătură cu credinţa, cu religia. Unele dintre ele au dus la condamnări la moarte – cazul lui Salman Rushdie. Altele, precum „Evanghelia după Iisus Cristos”, a lui Jose Saramago, stârneşte doar polemici aprinse. Sunt cel puţin trei lucuri aici care au supărat, pe bună dreptate, biserica: lui Iisus i se construieşte o viaţă... excesiv de pământeană, lucru pe care l-au făcut, de altfel, şi alţi autori, în frunte cu Dan Brown; doi: Sfântul Iosif e făcut complice moral la uciderea pruncilor; trei: Dumnezeu şi diavolul sunt prezentaţi ca un fel de luptători care se provoacă reciproc, permanent, confruntarea părând să fie un scop în sine, ca o întrecere sportivă.

 

Este această carte, care i-a adus destule necazuri lui Saramago, inclusiv promovarea acuzatoare a simpatiilor sale de stânga, este această carte, din punct de vedere creştin, blasfemiatoare? După părerea mea, da, fără niciun dubiu. Merită această carte să fie citită? După părerea mea, da. Pentru că este scrisă de un om foarte inteligent, foarte talentat, şi pune întrebări la care un bun creştin trebuie să ştie să răspundă. Nu prin „Vai!, dar cum să spui aşa ceva!” Şi nici prin „Necunoscute sunt căile Domnului”. Citind această carte blasfemiatoare şi excelent scrisă, eu, unul, mi-am întărit credinţa în Dumnezeu, în Iisus şi în Sfântul Iosif.

Eu cu lumea

Articole similare

  • Eu cu lumea

    Despre moşteniri

    Povestea spune că un multimilionar în dolari povestea cum şi-a făcut averea: Copil sărac fiind, a găsit pe stradă un măr frumos, l-a spălat şi a reuşit

  • Eu cu lumea

    Toate-au fost la timpul lor...

    ...ceva exagerat, anii au trecut în zbor şi lumea le-a uitat! Cât adevăr fundamental într-un cântecel jucăuş cu iz de

  • Eu cu lumea

    Comme sur la clôture

    Cu ani în urmă, înainte de 1990, o cunoştinţă care reuşise, în mod miraculos la aceea vreme, să facă o vizită în Statele Unite, mi-a

  • Eu cu lumea

    De ce există răul pe lume?

    De ce există suferinţă? De ce există catastrofe? Din perspectivă strict ştiinţifică e simplu: e o problemă de probabilităţi. Universul generează toate

Comentarii (0)

Scrie un comentariu