Bărbieritul ca figură de stil

În „Groapa”, Eugen Barbu e categoric: „Barba nerasă e jegul bărbatului”. Astăzi, când mulţi bărbaţi îşi cultivă „barbă de-o zi”, de două, de trei etc. şi au apărut chiar şi aparate de ras dedicate, afirmaţia scriitorului ar stârni multe indignări şi proteste. Inevitabil, părerile şi tendinţele evoluează, chiar şi în ceea ce priveşte arbitrajul eleganţei. Paralel şi-n strânsă legătură, evoluează şi tehnica. Pe vremea copilăriei mele, se foloseau încă aparatele de ras cu lamă detaşabilă.

Tata îl avea pe-al lui, chiar unul „de firmă”, cum am spune azi. Atât ritualul bărbieritului, cât şi cel al înlocuirii lamei îmi captau interesul – ca tot ceea ce era „periculos”. Şi bărbătesc, fireşte. De la o vreme, am căpătat curajul – şi acordul oficial – să efectuez eu manevra. Mergeam deja singur la cumpărături, aşa că răspundeam de întreaga operaţiune, ştiam ce pacheţel de lame să cer, cum se scot din el şi apoi, fiecare, din dublul înveliş de hârtie, cum se desface aparatul, se aruncă lama uzată, se pune cea nouă şi se închide aparatul de ras. Dar lamele nu foloseau doar pentru bărbierit.

Aveam nevoie de ele pentru ascuţit creioane – ascuţitorile erau de regulă proaste – şi pentru curăţat banca de lemn de la şcoală. Odată, am luat lama din aparatul tatei, înlocuind-o fireşte cu una nouă, pentru că mi se părea mai logic să folosesc una parţial uzată.

Dar tata a băgat de seamă şi m-a certat. Nu-nţelegeam de ce, până când, bosumflat, mi-a mărturisit: „Se dă pe barba mea!” Susţinea, aşadar, că lama se obişnuieşte cu barba lui – sau, mai degrabă, el se obişnuia cu lama. Fascinant. Atunci am ridicat din umeri, convins că e un moft.

Patruzeci de ani mai târziu, îl înţeleg perfect. Azi, când acele aparate de ras au fost înlocuite de mult, mai întâi cu cele „de unică folosinţă” (în fapt, rezistând o săptămână sau mai mult), pe urmă cu cele de folosinţă îndelungată, cu două sau trei lamele, la care se înlocuieşte capul cu totul, şi – în acelaşi timp – de aparatele electrice, dar în frizerii încă se mai foloseşte arhaicul brici – evoluat şi el, ce-i drept –, astăzi am înţeles de mult două lucruri esenţiale legate de ritualul rasului (care între timp şi-a pierdut şi exclusivitatea de sex!): - că nu tehnica este cea care contează, nu aparatul folosit, nici măcar marca lui, ci rezultatul: cât îţi e de la îndemnână soluţia, cât de repede şi cât de bine te bărbiereşti, felul în care te simţi în timp ce şi după ce, felul în care arăţi, felul în care se uită la tine cei din jur; - că poţi avea barbă până la brâu, mustăţi d’Artagnan, bărbuţă olandeză, cioc, barbă uniform nerasă de câteva zile sau să fii ras „la sânge” – esenţial este un singur lucru: cum îţi vine. Dacă arăţi bine sau rău.

Nu uitaţi: Rossini n-a scris o operă având în centru un bucătar ori un croitor, ci un bărbier. Fiecare dintre noi poate fi la fel de interesant ca Figaro! by Tudor Călin Zarojanu sursa foto

Eu cu mine

Articole similare

  • Eu cu mine

    Miracole

    Să recunoaştem: cei mai mulţi dintre noi fie nu credem în miracole – „Nu crede în miracole!”, ne-nvaţă Murphy, „Bazează-te pe

  • Eu cu mine

    Trecutul viitor

    Ani la rând, m-am certat aproape în fiecare zi cu un foarte bun prieten. În joacă, fireşte. Certurile noastre erau provocări intelectuale reciproce, ne puneam

  • Eu cu mine

    Bucuria de a trăi

    S-a născut pe la 1541, al doilea dintr-o famile cu 12 copii. Pentru că tatăl nu i-a lăsat nicio parte din fermă, a luat drumul mării la 13 ani şi a devenit

  • Eu cu mine

    Tunisia văzută din piscină

    A venit vara și, odată cu ea, vacanţele. În ciuda crizei, numărul românilor care-şi petrec vacanţa în străinătate creşte de la an la an. Sigur, am putea

Comentarii (0)

Scrie un comentariu