A fi sau a nu fi profesor

A fi profesor este una dintre cele mai onorante meserii din lume. A nu te da profesor este unul dintre cele mai remarcabile merite. Asta prin contrast, pentru că majoritatea oamenilor se dau. Profesoratul este o meserie de vocaţie, la fel ca medicina şi preoţia. La fel ca profesiile artstice, fireşte, dar în cazul acestora relaţia cu beneficiarii este mult mai fluidă.

La limită, se poate crea – şi uneori chiar se creează – artă în lipsa oricărui public. Nu acelaşi lucru se poate spune despre profesor, medic, preot. Pentru a urma una dintre aceste trei căi, absolvirea învăţământului de profil este necesară, dar nu suficientă.

Preot, preot adevărat nu este cel care crede în Dumnezeu, ştie rânduielile bisericeşti, cunoaşte pe dinafară cât mai multe texte sacre, slujeşte şi predică – ci cel care, pe lângă toate acestea, ştie să vorbească, de la om la om, cu enoriaşii, să le răspundă la întrebări şi frământări, să primească o mărturisire, să îndrume, să consoleze, să mângâie sufleteşte.

Medic, medic adevărat nu este cel care a-nvăţat pe rupte vreo 12 ani şi ştie enorm de multă teorie, cel care ştie să pună un diagnostic şi să opereze ori să prescrie un tratament – ci cel care, pe lângă toate acestea, ştie să aline durerea pacientului, fizică şi psihică deopotrivă, îi explică pe-ndelete şi pe-nţelesul aceluia ce are şi ce trebuie făcut, îl încurajează, îl sfătuieşte, îi urmăreşte evoluţia, îl cheamă la control periodic. În fine, profesor adevărat nu e cel care ştie foarte bine geografia lumii, matematica sau limba engleză – ci acela care ştie să-l facă pe elev să își dorească să ştie şi el.

Acela care-l cucereşte, îi captează atenţia, îl amuză, îi stârneşte curiozitatea, îl face să vină cu plăcere la şcoală. Dar, pe cât de frumoasă e profesia de profesor, pe atât de supărătoare şi jenantă e pretenţia de a fi profesor celor care nici măcar nu sunt elevi. „Ştiu eu un caz mult mai interesant”, „Adevărul e cu totul altul” şi „Stai să-ţi explic eu” sunt doar trei dintre replicile binecunoscute ale celor care se dau profesori. Profesori pentru lumea-ntreagă. Mă rog, pentru cine stă să-i asculte.

Vrem să fie foarte clar: noi, cei de la character.ro, nu suntem profesori. Suntem aproape orice altceva în afară de profesori. Suntem – încercăm să fim – prietenii dv., partenerii, colegii virtuali de cameră virtuală, comesenii, convivii, chiar şi entertainerii dv., dar nu profesori. Nu suntem deţinătorii adevărului absolut. Abia dacă deţinem câteva adevături relative. Ce este de-nvăţat (şi sunt destule) vrem să învăţăm împreună. Dumneavoastră şi noi. Pe măsură ce ne vom împrieteni – voi şi noi.   sursa foto

Eu cu celalalt

Articole similare

  • Eu cu celalalt

    Închinăciune

    Când eram în facultate, a venit un tovarăş propagandist ca să ne vorbească despre „Religia? O frază de dânşii invocată, ca cu a ei putere

  • Eu cu celalalt

    Dacă nu voi, atunci cine? Dacă nu acum, ..

    Tinerii au ieşit în stradă. În sfârşit. Le-a trebuit ceva timp, dar au făcut-o, şi încă într-un mod sclipitor, cu rezultate

  • Eu cu celalalt

    Cu sau fără cenzură

    Cu cel mai bun prieten mă văd cam o dată pe an şi vorbim la telefon aproape la fel de

  • Eu cu celalalt

    Pe ce se clădește o prietenie?

    La urma urmei, ce-nseamnă a fi prieteni? Actorul Alexandru Repan mărturisea, într-un interviu, că preferă să aibă amici, nu prieteni, criteriul fiind unul

Comentarii (1)

Ronaldkible  21.05.2017

[url=https://www.viagrasansordonnancefr.com/]viagrasansordonnancefr.com[/url] viagrasansordonnancefr sance ordonance

Scrie un comentariu